Luna lui cuptor este una nefavorabilă pentru legumicultori din Olt. Din cauza temperaturilor extrem de ridicate, legumele se coc într-un ritm alert și se depreciază în scurt timp de la cules. Ca și cum nu ar fi suficientă această problemă pentru cei care trudesc pe câmp sau prin solarii, concediile au redus considerabil consumul. În aceste condiții, fermierii sunt nevoiți să arunce cantități importante de legume sau să le dea la păsări și să se înregistreze cu pierderi importante.
Vremea caniculară din ultima perioadă care s-a abătut asupra Olteniei dă bătăi de cap legumicultorilor. La câmp, în solarii sau pe tarabă, legumele se depreciază rapid din cauza căldurii. Pentru a diminua pierderile, fermierii fac tot posibilul să-și vândă marfa cât mai repede.
Concediile românilor creează un blocaj pe piața legumelor. Așa se face că în această perioadă, fermierii sunt nevoiți să arunce sau să dea la păsări cantități importante de legume pe care nu reușesc să le vândă.
Problemele create legumicultorilor de caniculă și blocajul creat în piață, la care se adaugă și prețul extrem de mic care nu acoperă nici cheltuielile cu culesul, îi determină pe mulți să ia în calcul defrișarea cunor culturi.
Problemele fermierilor cauzate de caniculă par să nu se sfârșească prea curând. Meteorologii au anunța, pentru Oltenia, un nou val de temmperaturi extreme care vor depăși 40 de grade la umbră.