Oameni de bine s-au mobilizat şi în acest an şi, în ciuda restricţiilor impuse din cauza pandemiei de coronavirus, au reuşit să aducă un zâmbet pe faţa copiilor fără copilărie din judeţul Vâlcea. Sute de coşuleţe cu bunătăţi de Paşte, dar şi jucării, au ajuns la micuţii din aproximativ 25 de comune, în cadrul campaniei „Învierea Domnului în casele copiilor fără copilărie”, iniţiată de comisarul şef Eusebiu Predonescu, angajat al Inspectoratului de Poliţie Județean Vâlcea.
Alte stiri din data: 19 aprilie 2020
PERSOANELE CARANTINATE AU PRIMIT LUMINA ÎNVIERII
Și persoanele aflate în carantină, în Stațiunea Rânca din Gorj, au primit Lumina Sfântă a Învierii. Cei care le-au adus lumină au fost jandarmii montani.
LUMINA SFÂNTĂ ÎMPĂRȚITĂ CU ATV-UL
Soluție inedită în Topoloveni, Argeș, pentru ca lumina să ajungă la toți enoriașii. Preoții au fost ajutați de voluntari veniți pe motociclete și atv-uri care au […]
ALB-ALBAȘTRII, ALĂTURI DE ROMÂNI
Cu ocazia Sfintelor Sărbători de Paște fotbaliștii și oficialii Universității Craiova au transmis un gând bun tuturor românilor.
LUMINA SFÂNTA A ÎNVIERII, ÎN CASELE CREDINCIOŞILOR
Lumina Sfânta a Învierii a ajuns şi în comunitatile rurale cu ajutorul credicioşilor care s-au oferit voluntar. Într-un cartier din cea mai mare localitate din Dolj, […]
HRISTOS A ÎNVIAT!
Hristos a Înviat! Am rostit cu toții într-un glas aseară, însă pentru prima dată nu am putut merge să luăm Lumina Sfântă de la biserică din […]
Ultimele stiri:
BANII PENTRU SĂNĂTATE – LA LIMITĂ, ÎN MEHEDINȚI
Bugetul Spitalului Județean și cel al Ambulanței sunt la limită în județul Mehedinți. Ambele unități sanitare deocamdată mai au fonduri, dar nu și pentru lunile următoare, […]
INTERVIUL ZILEI: ANUL EVREIESC 5787
Evreii au intrat în anul iudaic 5787, socotit, conform tradiţiei, de la facerea lumii. Anul Nou evreiesc este o sărbătoare profund spirituală, care inaugurează perioada de […]
DE PE TROTINETĂ, LA SPITAL
În loc să ajungă la școală, un adolescent din Mehedinți a ajuns la spital. Vă atenționăm că urmează informații care vă pot afecta emoțional. Băiatul a […]
POLIȚIST SUSPECTAT DE PROXENETISM
Mascații și procurorii DIICOT au descins azi în sediul Secției 2 Poliție Pitești pentru percheziții într-un dosar care vizează fapte de proxenetism. Cel vizat este un […]
DUNĂREA, DEBIT MINIM ISTORIC
Dunărea a continuat să scadă și a atins astăzi, la intrarea în țară, la Baziaș cel mai mic debit înregistrat vreodată. Debitul fluviului este de 1.250 […]
UN TURN MEDIEVAL PRINDE VIAȚĂ ÎN REALITATE VIRTUALĂ
Un monument vechi de secole, ajuns până nu demult aproape o ruină, prinde din nou viață în județul Olt. Turnul medieval de la Hotărani a fost […]
INVITAȚIE LA TEATRU
Atmosferă boemă la deschiderea noii stagiuni a Teatrului din Pitești. Sute de oameni au fost primiți într-o atmosferă festivă și au văzut un spectacol care, dincolo […]
DOLJ, 84 DE ANI DE LA DEPORTAREA ROMILOR
Partida Romilor Pro-Europa – Sucursala Dolj a marcat la Muzeul de Artă din Craiova 84 de ani de la deportarea romilor doljeni în Transnistria, în anul […]
AMNISTIE FISCALĂ LA TÂRGU JIU
Locuitorii din Târgu Jiu care își achită datoriile la bugetul local până la 31 octombrie pot beneficia de anularea dobânzilor și a penalităților. Măsura a fost […]
CRIZĂ ÎN SISTEMUL MEDICAL DE URGENȚĂ
Criză în sistemul medical de urgență și în Gorj. Ambulanța și Unitatea de Primiri Urgențe mai au stocuri pentru câteva săptămâni. De luna viitoare ambulanțele vor […]














