Oraşele din Oltenia vor putea să depună cereri de finanţare pentru dezvoltarea infrastructurii verzi. Astăzi, la Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, a început perioada de depunerea a cererilor care se va încheia pe 1 martie anul viitor. Valoarea minimă a unui proiect este de o sută de mii de euro şi valoarea maximă eligibilă 12 milioane de euro.
Unităţile administrative teritoriale din mediul urban au la dispoziţie aproape 88 milioane de euro pentru conservarea şi protejarea ecosistemului natural prin crearea de parcuri şi grădini publice, păduri urbane, păduri-parc sau grădini botanice, dar şi alte spaţii verzi naturale şi semi-naturale urbane.
Tot astăzi la Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia s-au lansat ghidurile finale pentru 3 apeluri pentru investiţii în dezvoltarea integrată şi incluzivă în domeniul social, economic şi al mediului, precum şi a culturii, a turismului sustenabil şi a securităţii în zonele urbane. Perioada de depunere a proiectelor începe pe 1 octombrie şi se încheie pe 1 aprilie anul viitor.
La Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenian au fost postate spre consultare publică Ghidul de Finanţare pentru microîntreprinderi prin ajutoare de minimis şi ghidul pentru Digitalizare în folosul IMM-urilor. Bugetul alocat pentru cele două ghiduri depăşeşte 70 de milioane de euro.