Universitatea Craiova a luat o gură de oxigen în urma victoriei din Cupa României, 1-0 cu UTA în deplasare. În campionat însă, trupa lui Papură nu a mai câtigat de trei etape şi suporterii pun presiune pe jucători. În plus, urmează mâine seară, derby-ul de foc împotriva concitadinei FCU, şi orice rezultat în afară de o victorie ar inflama spiritele din cadrul echipei.
Dacă la începutul sezonului oficialii Universităţii vorbeau numai de titlu, acum echipa are mari emoţii în ceea ce priveşte prinderea unui loc în play-off. Suporterii din Peluza Nord au anunţat că vor veni să îşi încurajeze favoriţii în derby-ul cu FCU, după ce nu au fost prezenţi la meciul din Cupă cu UTA. Universitatea pare favorită după calculele hârtiei, dar evoluţiile slabe din ultimele meciuri îi fac pe tehnicieni să fie extrem de precauţi înainte de derby-ul Olteniei. Cu toate acestea, secundul echipei Dragoş Bon, nu concepe decât o victorie în faţa celor de la FCU.
Jucătorii Universităţii ştiu cât este de importantă pentru susţinători o victorie în faţa rivalei de la FCU.
Înaintea duelului direct din etapa a 15-a din Superliga, Universitatea Craiova se află pe locul patru în clasament, cu 22 de puncte, la patru în spatele Rapidului și la două în fața celor de la Hermannstadt, Petrolul Ploiești și Farul Constanța. Derby-ul dintre Universitatea şi FCU se joacă sâmbătă de la ora 21.45 pe stadionul Ion Oblemenco.