Astăzi este ziua internațională a voluntariatului, prilej cu care recunoaștem și apreciem contribuția de necontestat a voluntarilor care le sunt mereu alături semenilor. Beneficiile voluntariatului sunt numeroase. Voluntariatul îi ajută pe tineri să se dezvolte atât personal, cât și profesional. Nu doar tinerii se pot implica în acțiuni de voluntariat, ci și cei mai în vârstă au această posibilitate. Mai multe detalii despre importanța voluntariatului aflăm la rubrica Interviul Zilei.
Alte stiri din data: 5 decembrie 2023
SPORTUL ȘCOLAR VÂLCEAN – 70 DE ANI DE EXISTENȚĂ
Clubul Școlar Sportiv Vâlcea a sărbătorit 70 de ani de la înființare. Momentul a fost marcat printr-o festivitate la care au participat foști și actuali profesori […]
REȚINUT DUPĂ CE ȘI-A BĂTUT FIICA
Un bărbat de 44 de ani din Craiova a fost reținut pentru 24 de ore, fiind acuzat că și-a agresat fizic fiica de 15 ani. Pe […]
AU PRIMA ŞANSĂ
Universitatea Craiova întâlneşte, astăzi, pe stadionul Ion Oblemenco, de la ora 19.00, formaţia Farul Constanţa, în ultima partidă din Cupa României. Oltenii se află pe locul […]
CASĂ MISTUITĂ DE FLĂCĂRI LA DROBETA -TURNU SEVERIN
Incendiu de proporții, noaptea trecută, într-un cartier mărginaș al orașului Drobeta-Turnu Severin. O casă în care locuiau doi vârstnici și fiul lora luat foc. Pompierii au […]
ACCIDENTE GRAVE ÎN TELEORMAN ŞI ARGEŞ
Grav accident de circulaţie în Teleorman. Doi bărbaţi au murit şi o tânără a ajuns de urgenţă la spital, după ce autoturismul cu care se deplasau […]
A ÎNCEPUT SIMULAREA EXAMENELOR NAȚIONALE
Primele simulări pentru elevii olteni din anii terminali din învățământul gimnazial și liceal au început. Notele pe care le vor obține la această simulare vor fi […]
Ultimele stiri:
ACCIDENT RUTIER CU URMĂRI TRAGICE ÎN ARGEȘ
Grav accident rutier astăzi în județul Argeș, în municipiul Câmpulung. Vă atenționăm că urmează imagini și informații cu puternic impact emoțional! Echipa de juniori a clubului […]
BIG BROTHER LA GUNOAIE
Lenea și nesimțirea se taxează cu amendă. Asta se întâmplă la Pitești pentru sacii de gunoi puși la câțiva metri de pubele. Poliția locală îi vânează […]
CANABIS, PRINTRE PORUMB ȘI VIȚĂ DE VIE
Un bărbat de 59 de ani din orașul Balș, județul Olt, a cultivat canabis în grădină, printre rândurile de porumb și viță de vie. Procurorii DIICOT […]
INTERVIUL ZILEI – CANICULA, UN PERICOL MAJOR PENTRU COMUNITATE
Temperaturile cresc de la o zi la alta, și aduc nu doar disconfort termic, ci și un pericol major pentru comunitate: incendiile de vegetație uscată. În […]
ÎNVĂŢĂTORII, BAZA SISTEMULUI EDUCAŢIONAL
Cadre didactice şi specialişti în educaţie din ţară și din comunitățile românești de peste hotare s-au reunit la Craiova pentru a discuta despre provocările profesorilor în […]
PASAJ PIETONAL, DEDICAT SCRIITORULUI DINU SĂRARU
Pasajul pietonal Cozia, din centrul municipiului Râmnicu Vâlcea a fost redenumit „Dinu Săraru”, în semn de omagiu adus scriitorului de origine vâlceană. Ieri seară autoritățile locale […]
PEPENII AU AJUNS HRANĂ PENTRU CIORI
Zeci de tone de pepeni putrezesc pe câmpurile din Călărași, Dolj, după ce prețul s-a prăbușit la doar 30 de bani kilogramul, direct de la producător. […]
PREȚURI TOT MAI MARI LA CARBURANȚI
Într-o continuă urcare, prețurile carburanților pun o presiune tot mai mare pe buzunarul românilor. În timp ce benzina se apropie de pragul de 10 lei per […]
ROMÂNIA S-A CALIFICAT
Meciuri istorice pentru handbalul feminin românesc. Echipa națională de handbal junioare a României s-a calificat în grupele principale ale Campionatului Mondial după ce a învins Uruguayul […]
ȘANSELE UNIVERSITĂȚII
Universitatea Craiova a fost eliminată din Liga Campionilor de Levski Sofia, cu scorul general de 2-3, 0-1 în tur și 2-2 la Craiova, dar oltenii nu […]















