Universitatea Craiova întâlnește mâine Dinamo București în etapa a șaptea din Liga 1 la fotbal. Oltenii sunt lideri în clasament dar bucureștenii au cel mai bun start de sezon din ultimii ani. Antrenorul, Constantin Gâlcă, se așteaptă la o partidă grea, dar le cere elevilor săi să demonstreze că merită locul din clasament.
După șase etape, Universitatea Craiova conduce în clasamentul Ligii I la fotbal cu 14 puncte. Oltenii întâlnesc în derby-ul de mâine echipa de pe locul 4 și revelația acestui început de sezon.
Chiar dacă se așteaptă la o partidă grea, antrenorul Craiovei vrea atitudine și ambiție de la elevii săi, pentru a demonstra că merită să se mențină pe primul loc.
Primul fotbalist japonez din istoria Universității Craiova, mijlocașul defensiv Takuto Oshima, spune că s-a adaptat foarte bine la clubul oltean, iar atmosfera din sânul echipei este foarte bună.
Dinamo București a anunțat că derby-ul de mâine, de pe stadionul Arcul de Triumf, se va disputa cu casa închisă.