Un inedit album cu fotografii vechi și noi despre orașul Râmnicu Vâlcea a fost pe piață. Intitulat “Râmnicu Vâlcea, între amintire și prezent”, acesta conține 1.400 de fotografii în care se poate observa cum s-a transformat arhitectural orașul de la poalele dealului Capela de-a lungul timpului.
Inițiativa acestui album aparține singurului anticar din oraș, Costel Crăciun, care și-a dorit ca astfel să reînvie trecutul Râmnicului și să lase privitorul să vadă despre cum s-a transformat acesta în decursul anilor, de la orășelul de provincie de la începutul secolului al XX-lea sau chiar mai devreme și până în zile noastre.
Proiectul singurului anticar din oraș a devenit astfel nu doar o simplă colecție de fotografii, ci o fereastră către trecut, o invitație la a descoperi sau redescoperi frumusețea și spiritul de odinioară al urbei de la poalele dealului Capela.
Pentru că mai are multe fotografii, Costel Crăciun promite că va scoate și o a doua parte a acestui album.