Costel Gâlcă nu mai este antrenorul Universității Craiova. Acesta s-a despărțit de gruparea din Bănie și a primit 180 mii de euro din jumătatea de milon pe care o avea drept clauză de reziliere a contractului. În locul acestuia a fost numit Mirel Rădoi, cu care Mihai Rotaru a început imediat negocierile.
Costel Gâlcă a fost demis după două rezultate slabe în 2025, egal acasă cu Dinamo, rezultat 1-1 și înfrângere în deplasarea de la Rapid, scor 0-1. Aceste contraperformanțe i-au deranjat pe cei din conducerea Universității Craiova care au criticat pe rând jocul slab al echipei, în frunte cu directorul onorific Sorin Cârțu, dar și cu alte glorii ale Știiinței, printre care Pavel Badea, Gică Craioveanu sau Silvian Cristescu. Tehnicianul s-a apărat spunând în repetate rânduri că nu are un om de gol, dar nu a fost suficient. După discuții prelungite cu finanțatorul Mihai Rotaru, tehnicianul a acceptat să plece după ce aprimit 180 mii de euro din clauza de reziliere. Pe lângă Gâlcă, și oamenii din staff-ul lui au plecat de la Universitatea Craiova.
Rotaru a început imediat negocierile cu Mirel Rădoi, căruia i-a propus un contract pe doi ani și jumătate. Acesta a mai antrenat Universitatea Craiova timp de șase luni în 2022, din august până în decembrie. El a căzut în dizgrația conducerii clubului când a trimis mai multe vedete în tribune și se pare că va pune și o clauză în acest sens: nicun jucător să nu intre în contact direct cu conducerea clubului. El va avea un salariu de 15 mii de euro plus bonusuri. Gâlcă a lăsat Universitatea Craiova pe locul cinci în Superliga la 5 puncte de lidera Universitatea Cluj și la doar un punct peste Petrolul, formație aflată pe poziția a șaptea. De asemenea, alb –albaștrii sunt calificați în sferturile de finală ale Cupei României, unde vor da piept cu CFR Cluj.
Mirel Rădoi ar urma să aibă primul meci oficial de la revenire duminică, 2 februarie, de la ora 17:15, pe teren propriu, cu Politehnica Iași.