Descinderi în Mehedinți și în alte trei județe ale polițiștilor de la Crimă Organizată, sub coordonarea unui procuror DIICOT din județul Gorj. Oamenii legii fac, pentru a doua oară, percheziții într-un dosar penal, care vizează o grupare infracțională ce a fraudat Administrația Fondului de Mediu cu mai bine de 150 de milioane de lei. Oamenii legii au ridicat pentru audieri persoane implicate în acest dosar.
Primele descinderi au avut loc în urmă cu aproape un an, atunci când au fost ridicați pentru audieri și arestați preventiv pentru mai multe luni și liderii grupului infracțional. Anchetatorii au extins cercetările și au descoperit alte operațiuni frauduloase care aveau legătură cu aceștia. Persoanele cercetate sunt administratori ai unor societăți comerciale sau persoane fizice, care ar fi întocmit în fals documente financiar contabile care să justifice achiziții fictive de deșeuri, efectuate de societățile comerciale controlate de liderii grupului infracțional. Prin aceste acțiuni s-ar fi facilitat înregistrarea achizițiilor fictive în evidențele contabile ale firmelor și transmiterea de raportări, cauzând un prejudiciu estimat, de peste 2o milioane de lei. La acțiunea de astăzi, polițiștii au avut mandate de aducere pentru cinci suspecți, care au fost conduși la audieri la sediul DIICOR Gorj.















