Prim-Plan Obiectiv – 15.09.2025

Gazda dumneavoastră, Loredana Berneanu, vorbește despre cea mai mare criză din educație din ultimii 30 de ani, alături de Nicu Cotescu, președintele Sindicatului Spiru Haret Craiova.

Cum afectează noile măsuri legislative sistemul de învățământ românesc, de ce a ales guvernul să taie bani de la educație, cum și pe cine vor afecta aceste măsuri pe termen scurt și mediu, aflăm în direct, în prima parte a emisiunii noastre.

Prof. univ. dr. Costin Streba, directorul Departamentul de Cercetare al UMF Craiova și prof. univ. dr. Daniel Pirici, de la Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova ajung în cea de-a doua parte a emisiunii noastre și ne vorbesc despre cum cercetarea craioveană a trecut oceanul și a ajuns pe site-urile de specialitate. Despre ce este vorba și cum ar putea deveni Alzheimer o boală a trecutului, aflăm doar la TVR Craiova.

Invitati: Costin Streba, Daniel Pirici, Nicu Cotescu,


Despre Prim-Plan Obiectiv

Prim-plan obiectiv, marțea și miercurea, de la ora 19:00, în direct, la TVR Craiova. Invitați deosebiți, proiecte interesante, copii minunați, artiști talentați și noutăți despre evenimentele […]


Loredana Berneanu

A absolvit Facultatea de Litere din Craiova şi, după 13 ani de presă scrisă, a făcut în 2019 trecerea spre televiziune. Pentru că este incurabil sedusă […]


Emisiuni Recente


Articole similare


Prim-Plan Obiectiv – 20.10.2026

În prima parte a emisiunii, alături de Ramona Bădescu, purtător de cuvânt al Filarmonicii Oltenia Craiova, trecem în revistă evenimentele muzicale ale perioadei. Discutăm despre concertele […]

Prim-Plan Obiectiv – 14.10.2026

În prima parte a emisiunii, Alina Mavrodin Vasiliu, organizator al Festivalului „Crizantema de Aur” de la Târgoviște, prin Zoom, despre evenimentul dedicat muzicii și tradiției ce […]

Prim-Plan Obiectiv – 13.10.2026

Realizator: Loredana Berneanu PARTEA I: Ce ne rezervă luna Octombrie? Toamna aduce schimbări majore, dar ce spun cifrele? Aflăm amprenta energetică a acestei luni alături de […]

PRIM PLAN OBIECTIV – 22.09.2026

🎭 Cultura, muzica, educația și arta se întâlnesc într-o nouă ediție „Prim-Plan Obiectiv”, cu Loredana Berneanu. 🎼 În prima parte, Antoniu Zamfir, managerul Operei Române Craiova, […]