Lumea de aproape – 23.09.2025

Realizator: Mirela Giodea
Dedicată artistelor Marilena Preda-Sânc, Aurora Király, Elena Scutaru și Roxana Trestiorean, „Arheologii feminine” este o expoziție care readuce în prim-plan feminismul în arta vizuală contemporană.

Deschisă la Craiova, într-o tânără galerie privată, Gloriae Art Gallery, expoziția mizează pe actualitatea și capacitatea de a problematiza, de a naște întrebări, precum și de a comunica artistic și a emoționa a acestei tematici.
Marilena Preda Sânc este recunoscută ca promotoare a artei feministe. Este autoarea unor scrieri de specialitate centrate pe feminism, noile media și arta în spațiul public.

Problematica feministă centrată pe corpul femeii, înțeles ca univers spiritual, cultural și social, transformat în imagine și loc al libertății este o preocupare și pentru Roxana Trestioreanu, încă de la primele sale exerciții artistice, până la proiectele actuale.

Aurora Király este interesată în special de explorarea teoriilor feministe în legătură cu crearea identității și statutul femeilor în societate, iar lucrările inefabile, discret feministe ale Elenei Scutaru aduc aceeași privire problematică asupra identității feminine.


Despre Lumea de aproape

O serie de reportaje despre comunitatea în care trăim, despre evenimentele și oamenii care aduc plus valoare, despre tradiții și obiceiuri. De luni până vineri, de […]


Mirela Giodea

Mirela Giodea lucrează la TVR Craiova din decembrie 1998, chiar de la înființarea studioului teritorial. Jurnalist cu experiență în mai multe zone ale producției tv, preferă, […]


Emisiuni Recente


Articole similare


Lumea de aproape – 29.12.2025

Realizator: Mirela Giodea Aniversare 175 de ani Teatrul Național “Marin Sorescu” Craiova Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova marchează, anul acesta, 175 de ani de la […]

Lumea de aproape – 16.12.2025

Colegiul Medicilor din România, Filiala Dolj și Casa Medicului și Farmacistului din Oltenia au din acest an primul lor sediu propriu. O clădire modernă, amplasată lângă […]

Lumea de aproape – 25.11.2025

La Institutul Mărăcineni cercetătorii transformă știința în rod, iar rodul se înmulțește în plantațiile pomicole performante din România, așa cum este și livada de la Ghidici […]