Doi agenți de poliție din Argeș sunt trimiși în judecată pentru fapte de corupție și abuz în serviciu
Cei doi agenți de poliție și-au încălcat, în mod repetat, atribuțiile de serviciu, oferind sprijin unor persoane de pe raza localității Călinești și din alte zone, pentru ca acestea să fie exonerate de răspunderea penală sau contravențională. Potrivit rechizitoriului realizat de procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, cei doi oameni ai legii ar fi acționat în beneficiul persoanelor care tăiau lemne ilegal sau intermediau transportul și valorificarea acestora, asigurându-se că respectivele transporturi nu vor fi depistate de alte organe de control, inclusiv colegi din cadrul aceleiași secții. Activitatea infracțională s-a desfășurat atât în timpul serviciului, cât și în afara orelor de program, cei doi polițiști comunicând persoanelor implicate informații confidențiale, precum programul și traseele echipajelor de poliție.
Pentru a înlesni activitatea infracțională, cei doi polițiști, sprijiniți de o altă persoană, au determinat un funcționar public din cadrul Primăriei Călinești să semneze un document care conținea date neconforme realității privind o cantitate de material lemnos, inițial depozitată la sediul secției și ulterior sustrasă și valorificată.














