Mii de români stau în acest sfârșit de an la rând, la ghișeele Serviciului de Înmatriculări, ca să radieze autoturismele pe care nu le mai folosesc. Oamenii sunt speriați de faptul că de la 1 ianuarie cresc impozitele și își radiază mai ales mașinile cele cu capacitate cilindrică și normă de poluare foarte mare. În Mehedinți, puținii angajați ai serviciului abia fac față numărului uriaș de solicitări, de peste 130 – 140 zilnic.
Înainte de sfârșitul de an, în fața unuia dintre ghișeele Serviciului de Permise și Înmatriculări sunt zeci de persoane. Proprietarii de mașini vechi așteaptă cu orele ca să radieze autoturismele pe care nu le mai folosesc, au capacitate cilindrică mare sau sunt poluante. Oamenii spun că se tem de impozitele mari, nu mai știu cum să împartă banii și au decis să renunțe la autoturisme.
Reprezentanții Serviciului de Înmatriculări spun că sunt asaltați de solicitări. Ca să-i ajute pe oameni, lucrătorii serviciului au preluat și persoane care nu aveau programare.
La o medie de 130 – 140 de radieri zilnic doar în ultimele trei săptămâni, în Mehedinți au fost radiate peste 2500 de autoturisme, pentru care cetățenii plăteau până acum impozite.

















