Într-o lume dominată de tehnologie și ecrane, mulți copii și tineri sunt pasionați de șah, care este cunoscut și ca „sportul minții”. Șahul contribuie la dezvoltarea memoriei, stimulează imaginația și dezvoltă gândirea strategică. Șahul îi învață pe cei care îl practică să gândească în avans, să ia decizii și șă-și asume responsabilitatea pentru fiecare mutare.
Șahul nu este doar un joc. Este un exercițiu al răbdării, al curajului și al inteligenței, cunoscut și ca „sportul minții”. Foarte mulți copii și tineri din Craiova, dar și din alte județe ale regiunii Oltenia, sunt pasionați de șah. Merg des la antrenamente, iar unii se pregătesc și pentru competiții. În scurt timp va avea loc campionatul național de seniori, care se va desfășura în perioada 14-22 februarie, la Timișoara.
Șahul dezvoltă atenția, logica și capacitatea de a anticipa. Este jocul în care mintea conduce. Sub îndrumarea antrenorului Costică Dobra, pasionații de șah sunt pregătiți nu doar pentru competiții, ci și pentru provocările din viața de zi cu zi. Cu fiecare joc învață să piardă, să câștige și, mai ales, să gândească.
Șahul înseamnă disciplină, respect față de adversar și puterea de a învăța din greșeli. Este un joc al minților sclipitoare, în care fiecare mutare contează.

















