Peste 600 de copii au făcut astăzi o vizită specială la sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Dolj. Au interacţionat cu oamenii legii, au aflat informaţii despre meseria de poliţist, dar şi despre tehnica și dotarea de care beneficiază Poliția Română. Este doar una dintre acţiunile organizate pentru a marca 204 de la înfiinţarea acestei instituţii.
Ziua Porţilor Deschise a devenit deja o tradiţie pentru poliţiştii doljeni, iar de la an la an, numărul copiiilor dornici să afle ce presupune această meserie creşte.
Una dintre atracţii au fost câinii alături de care lucrează poliţiştii doljeni. Dacă unele dintre patrupede au deja experienţă, unele abia acum vor începe antrenamentele pentru a-i ajuta pe oamenii legii în misiuni.
Acţiunea de astăzi face parte din seria manifestărilor dedicate Zilei Poliţiei Române.
Anul acesta, Poliţia Română marchează 204 ani de la înființare.















