Memoria locului – Mănăstirea Turnu, județul Vâlcea

Pe malul Oltului, la doar 2 km de Mănăstirea Cozia, aflată pe partea opusă a râului, în stațiunea Călimănești-Căciulata stă de pază Mănăstirea Turnu. Istoria sa începe în secolele XV–XVI, când câțiva călugări veniți de la Mănăstirea Cozia s-au adăpostit aici, în chilii săpate în stâncă. În timp, au ridicat o bisericuță din lemn, apoi alta din piatră și cărămidă, care s-a refăcut de mai multe ori și, în prezent, se arată pelerinilor în toată frumusețea sa. Alături de ea, complexul monahal a înflorit prin construcția unei noi biserici, cu corpuri anexe, iar în prezent, este în lucru un nou lăcaș, care va veni în întâmpinarea credincioșilor. Numărul călugărilor care slujesc și muncesc în mănăstire se ridică la 25.

cameramani: S. Galiceanu, C.Roșu
editor imagine: Lucian Popa
realizator: Simona Carauleanu


Despre Memoria locului

O emisiune care isi propune sa descopere poveştile ce stau încă ascunse în zidurile, uneori în ruină, ale culelor olteneşti, ale conacelor boiereşti, sau în lemnul vechilor biserici, dar și să îmbunătățească percepția publică asupra patrimoniului.


Simona Carauleanu

Este licenţiată în jurnalism, lucrează în presă din 1996 şi a început ca reporter la un post local de radio din Craiova. Şi acum îşi aminteşte […]


Emisiuni Recente


Articole similare