Memoria locului – Cula Gheorghe Tătărescu – Muzeul Arhitecturii Populare, Curtișoara – Gorj

Realizator: Simona Carauleanu
La intrarea în Muzeul Satului în aer liber din Curtișoara este amplasată, într-o stare de conservare foarte bună, una dintre cele mai mari și frumoase cule din Oltenia, și anume cula Tătărescu.

Asemenea celorlalte monumente de arhitectură populară expuse, și această construcție a fost strămutată aici. Inițial a fost construită la sfârșitul sec.al XVIII-lea, în satul Poiana, comuna Rovinari.

De-a lungul timpului, a trecut prin proprietatea mai multor negustori, iar în anul 1919 a fost cumpărată de familia politicianului Gheorghe Tătărescu, care a transformat-o într-o casă de vacanță. Soția politicianului, Arethia Tătărescu, este cea care l-a adus în țară pe Constantin Brâncuși pentru a construi ansamblul monumental „Calea Eroilor” din Târgu Jiu.

Cameramani: C. Roșu, I. Șerban
Editor imagine: Lucian Popa


Despre Memoria locului

O emisiune care isi propune sa descopere poveştile ce stau încă ascunse în zidurile, uneori în ruină, ale culelor olteneşti, ale conacelor boiereşti, sau în lemnul vechilor biserici, dar și să îmbunătățească percepția publică asupra patrimoniului.


Simona Carauleanu

Este licenţiată în jurnalism, lucrează în presă din 1996 şi a început ca reporter la un post local de radio din Craiova. Şi acum îşi aminteşte […]


Emisiuni Recente


Articole similare