Universitatea Craiova și Universitatea Cluj se vor întâlni în decurs de numai patru zile în două confruntări cruciale. Miercuri, la Sibiu, se vor duela în finala Cupei României, iar duminică, în Superligă pe Stadionul “Ion Oblemenco” într-o altă finală, a competiției interne.
Universitatea Craiova va juca de două ori în această săptămână cu câte un trofeu pe masă. Miercuri la Sibiu cu Cupa României și duminică, cu medaliile de campioni pe masă. Oltenii vor întâlni aceeași formație, Universitatea Cluj. Dacă ardelenii vor pierde în Bănie, Craiova va câștiga titlul de campioană după 35 de ani. Prezent la emisiunea Sport Maxim, Emil Săndoi a spus că oltenii nu pot pierde titlul.
Săndoi a fost golgeterul Universității în sezonul 1990-1991, atunci când alb-albaștrii cucereau eventul.
După primele opt etape din play-off, lupta la titlu e mai încinsă ca niciodată. Universitatea Craiova e lider, cu 46 de puncte, unul în plus față de U Cluj.
















