Excelență craioveană la Curtea Regală. Elevi și profesori de la Colegiul Național “Frații Buzești” din Craiova au fost invitați la Palatul Elisabeta cu ocazia celebrării a 160 de ani de Regalitate.
Prezența delegației de la Colegiul Național “Frații Buzești” din Craiova la Palatul Elisabeta a reprezentat mai mult decât o simplă participare la un eveniment festiv. A fost o reconfirmare a unui destin comun care leagă marea școală craioveană de Coroana României.
Elevii care au pășit pe peluza grădinii Palatului Elisabeta au fost impresionaţi de atmosferă. Mândria a fost cu atât mai mare cu cât au fost elevii singurei unităţi de învăţământ invitată la eveniment.
Grădina Palatului Elisabeta a găzduit unul dintre cele mai emblematice evenimente ale anului: tradiționalul Garden Party de 10 mai. Ediția din acest an, organizată după patru ani de pauză, a avut o încărcătură simbolică aparte pentru că a marcat 160 de ani de la fondarea Dinastiei Regale și a Statului Român modern.
















