Șase persoane din județul Galați au fost reținute de poliţiştii doljeni pentru 24 de ore, fiind acuzate de înșelăciune într-un dosar care vizează construcția de case modulare.
Ancheta a început după ce o femeie din Craiova a reclamat că a plătit un avans de 10.000 de euro pentru ridicarea unei locuințe modulare, însă lucrările nu au mai fost executate, iar cei care au încheiat contractul nu au mai putut fi contactați. Potrivit anchetatorilor, suspecții ar fi atras clienți cu oferte mult sub prețul pieței, solicitând plata integral sau sume consistente în avans. Ulterior, ar fi cerut bani suplimentari, iar în final ar fi abandonat lucrările.
Cele șase persoane au fost conduse la audieri și reținute pentru 24 de ore. Astăzi ele urmează să fie prezentate procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, cu propunere de dispunere a unei măsuri preventive.

















