Două accidente grave s-au produs astăzi în Mehedinți, în urma cărora un bărbat și-a pierdut viața, iar alte trei au ajuns la spital. Printre răniți au fost și două femei care aflate pe trotuar, au fost lovite de un autoturism. Vă avertizăm că urmează imagini și informații care vă pot afecta emoțional.
Primul accident s-a produs în această dimineață, pe DN 56 A și o persoană și-a pierdut viața. Aflat la volanul unui autoturism, un bărbat a observat prea târziu că un autotren făcuse un viraj, ca să intre într-o parcare și s-a izbit violent cu autoturismul de remorca autotrenului. Bărbatul a suferit traumatisme grave în impact, cărora nu le-a supraviețuit.
În cel de-al doilea accident, o tânără nu a oprit la stop și a lovit din lateral un autoturism condus regulamentar de un bărbat. După impact, mașina acestuia a intrat pe trotuar, unde a lovit două femei. Martorii spun că în zonă se petrec frecvent accidente, din cauza șoferilor care nu acordă prioritate.
Șoferul autoturismului suferit o fractură la braț, iar cele două femei aflate pe trotuar mai multe traumatisme. Cele trei victime au fost transportate la Spitalul Județean din Drobeta Turnu Severin, după ce au primit ajutor medical al locul accidentului.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul primului accident și pentru vătămare corporală din culpă, în cazul celui de-al doilea.
















