Autostrada Sibiu-Pitești înregistrează progrese importante. Secțiunea 4, între Curtea de Argeș și Tigveni, este aproape gata și în această toamnă s-ar putea da drumul la circulație, spun reprezentanții constructorului. Și pe secțiunea 3, Tigveni- Cornetu, lucrările avansează, plus că din această lună ar putea începe și forarea tunelului Poiana, cel mai lung și provocator al șoselei de mare viteză care traversează Carpații.
Constructorul a finalizat deja, cu câteva luni înainte de termen, cea mai mare parte a lucrărilor pe secțiunea 4 a autostrăzii Sibiu-Pitești, inclusiv tunelul Momaia, astfel că la sfârșitul lunii octombrie această infrastructură va fi gata pentru a fi pusă în funcțiune.
Tunelul Momaia este primul tunel veritabil forat pentru o autostradă din România. Are două galerii, o lungime totală de 1, 35 km și este complet automatizat, ceea ce asigură o siguranță foarte mare a traficului prin această zonă.
Și pe celelalte secțiuni ale autostrăzii, lucrările avansează. Pe secțiunea 2, Boița-Cornetu, de exemplu, se lucrează în ritm alert pe mai multe fronturi, în timp ce pe secțiunea 3, chiar în această lună va fi montat utilajul care va săpa tunelul Poiana, cel mai lung tunel rutier cu galerie dublă din România (1780 m). Acesta va fi realizat cu ajutorul unui utilaj TBM, tehnologie modernă utilizată pentru excavarea mecanizată a tunelurilor, care permite desfășurarea lucrărilor în condiții controlate și cu un ritm constant de înaintare.
Autostrada Sibiu-Pitești (A1) are o lungime totală de 131 de kilometri și este împărțită în 5 secțiuni. În prezent, se circula pe două dintre tronsoane: Sibiu-Boița și Curtea de Argeș-Pitești. Secțiunile 2 și 3 sunt tronsoanele montane cele mai complexe ale Autostrăzii Sibiu-Pitești (A1), fiind proiectate să traverseze Munții Carpați prin tuneluri și viaducte.















