Emoții astăzi pentru profesorii din județul Dolj care candidează la funcția de director sau director adjunct în unitățile de învățământ. Candidații rămași în cursă au susținut cea de-a doua probă a concursului național – testarea scrisă. La nivelul județului sunt scoase la concurs 246 de funcții de conducere. Dacă prima etapă, cea de evaluare a competențelor, a triat deja o bună parte dintre candidați, testul grilă de astăzi nu a pus probleme.
După ce prima probă, cea eliminatorie, de competențe, a lăsat în urmă aproape 30 la sută dintre înscriși la nivel național și județean, astăzi profesorii au avut de înfruntat proba scrisă. Un test grilă cu 20 de itemi, axat pe legislație, management educațional și aptitudini administrative. Candidații au avut la dispoziție o singură oră pentru a bifa răspunsurile corecte.
Este suficientă nota 7 pentru a trece la următoarea probă. Așa că pentru profesori, emoțiile nu se termină aici. Urmează proba de interviu care se va desfășura în două etape, între 12 și 27 noiembrie.
Rezultatele finale ale concursului pentru funcții de conducere în învățământ se afișează pe 9 decembrie.



















