Un craiovean este cercetat de polițiști, pentru săvârşirea infracțiunilor de corupere sexuală a minorilor și ultraj contra bunelor moravuri. Vă avertizăm că urmează informații care vă pot afecta amioțional! Bărbatul a fost reținut de oamenii legii pentru 24 de ore. Vă amintim că în astfel de situații puteți apela gratuit la telefonul copilului 116 111.
Oamenii legii au fost sesizaţi de o femeie, de 42 de ani, că, în timp ce fetița ei de numai 6 ani se afla la un loc de joacă aflat în spatele unui bloc din Craiova, un bărbat necunoscut și-ar fi expus părțile intime. În urma activităţilor specifice desfăşurate de polițiști a fost pus în executare un mandat de percheziție domiciliară și l-au identificat pe bărbatul bănuit de comiterea faptei, în vârstă de 49 de ani. El a fost condus la audieri, iar în baza probatoriului administrat, a fost reținut de poliţişti, pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj. Dacă dețineți informații despre abuzuri comise asupra minorilor, apelați de urgență numărul unic 119, disponibil gratuit.



















