Lui Daniel Chițoiu, fost ministru al economiei, i s-a adus astăzi la cunoștiință că are calitatea de inculpat sub acuzațiile de ucidere și vătămare corporală, ambele din culpă, el fiind tot mai aproape de trimiterea în judecată. Au fost întocmite două rapoarte, unul de expertiză tehnică judiciară, celălalt medico-legal, la care fostul demnitar a formulat obiecțiuni.
Pe 26 decembrie 2019, imediat după accidentul de pe șoseaua Pitești-Vâlcea, Chițoiu le-a spus polițiștilor că cealaltă mașină a intrat în autoturismul lui și crede că șoferului i s-a făcut rău la volan.
Expertiza cerută de procurori a arătat că politicianul este cel care a pătruns pe cealaltă bandă de mers și a lovit, cu o viteză de 72 de kilometri la oră, mașina care circula regulamentar. Doi soți și-au pierdut viața, iar o a treia victimă, o femeie care stătea pe bancheta din spate, a fost rănită grav și a fost spitalizată câteva luni. Dosarul accidentului în care a fost implicat fostul ministru Daniel Chițoiu, a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș din cauza „intensei reflectări în mass-media”, așa cum a precizat instituția în cauză la momentul respectiv.