Prefectul de Olt, infectat cu Covid, a fost transferat, în stare gravă, la un spital din capitală. Florin Homorean era internat la Spitalul Județean de Urgență din Slatina. Prefectul a fost diagnosticat cu COVID 19 pe 12 iulie.
Prefectul de Olt, Florin Homorean, infectat cu COVID 19, a fost transferat marți seara la Spitalul Colentina din București. Decizia a fost luată de autoritățile medicale de la Spitalul de Urgență Slatina după ce starea sa de sănătate s-a agravat rapid. Surse medicale susțin că Homorean are probleme de respirație și tușește foarte mult. Prefectul de Olt a fost diagnosticat cu coronavirus în urmă cu zece zile. Deși asimptomatic, el s-a internat în spital. Primele simptome au început să apară în week-end. În ciuda tratamentului administrat, starea sa de sănătate s-a deteriorat în loc să se îmbunătățească.
Etichete: Coronavirus, grav, Olt, prefect