ÎN LINIE DREAPTĂ

Craiova și alte 21 de localități din Dolj și Gorj vor avea apă plată la robinet. Cu o valoare de peste 444 de milioane de euro, construirea firului II de aducțiune Isvarna-Craiova este cel mai de amploare proiect, finanțat din fonduri europene și care va fi finalizat în 2023. Lucrările vor începe în cel mult trei luni, iar Consiliul Județean Dolj a demarat deja procedura de expropriere, pentru care au fost alocate peste patru milioane de euro.

Iniațiatoarea proiectului este Lia Olguța Vasilescu, care și-a dorit ca locuitorii  Craiovei să beneficieze de apă de cea mai bună calitate la robinete și să nu mai existe în oraș nicio stradă fără canalizare.

Lucrările propriu-zise vor începe în scurt timp, au precizat autoritățile locale, iar unul dintre cei mai importanți pași a fost făcut: Consiliul Județean Dolj a semnat dispoziția de expropriere, iar pentru această procedură au fost alocate  peste 4 milioane de euro.

În acest moment, licitațiile sunt în fază avansată, multe contracte au fost deja semnate, iar lucrările ar trebui finalizate în 2023. Valoarea totală a proiectului este de peste 444 de milioane de euro.

Persoanele care au fost expropriate trebuie să depună dosarele de expropriere cu documentele necesare acordării despăgubirilor la primăria de care aparține imobilul expropriat. Dosarul trebuie să cuprindă o cerere și documente care să ateste drepturile reale pe care titularul le deține asupra imobilului respectiv.
Data: 9 august 2020 Judet: Dolj

Reporter: Andrei Marinaș

Cameraman: Nicușor Beletei

Editor video: Mihai Tavi Puținelu

Etichete: , , ,

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte stiri din data: 9 august 2020

SAT DIN OLT ÎN CARANTINĂ

Oltul se numără de astăzi printre județele cu localități carantinate. Comandamentul Județean pentru Situații de Urgență a decis astăzi să solicite Departamentului pentru Situații de Urgență […]

SPULBERAȚI DE O MAȘINĂ

Grav accident rutier petrecut în judetul Argeș. Un copil a murit, iar alți doi sunt în stare gravă în spital după ce un șofer a intrat […]

PETRECERE ÎNCHEIATĂ DE POLIȚIȘTI

Petrecere care s-a terminat cu sancțiuni în județul Dolj. Polițiștii au fost nevoiți să intervină în localitatea Predești, la un complex de agrement, la care se […]

CURSURI PENTRU ȘOMERI

Agenția Județeană pentru Ocupare a Forței de Muncă Olt reia, după aproape cinci luni, cursurile de formare profesională. Șomerii interesați pot urma gratuit cursuri de contabil, […]

COLECTARE GRATUITĂ A DEŞEURILOR

Autorităţile locale din Râmnicu Vâlcea continuă campania de colectare a deşeurilor voluminoase şi a echipamentelor electronice şi electrice de la populație. Colectarea se va face luni, […]

Ultimele stiri:

ALERTĂ DUPĂ UN MIROS PUTERNIC DE GAZ

Alertă, în această dimineață, la Drobeta Turnu Severin. Pompierii și reprezentanții societății de distribuție gaze au fost mobilizați după ce într-un cartier de case din vestul […]

AȘTEPTĂRI MARI

Universitatea Craiova încearcă în această seară să întoarcă rezultatul de la Sofia, 0-1 în fața lui Levki, pentru a ajunge în turul trei preliminar din Liga […]

DOLJUL, PE HARTA AVIATICĂ EUROPEANĂ

Unul dintre furnizorii globali de componente pentru industria aviatică a inaugurat astăzi o nouă fabrică în judeţul Dolj. Compania germană îşi doreşte astfel să îşi consolideze […]

FRAȚI TRIMIȘI ÎN AREST

Răzbunare pentru ajutorul dat justiției, atac cu un cuțit și amenințări pe rețelele de socializare. Doi frați de 18 și 32 de ani, din Târgu Jiu, […]

INTERZIS LA PRIMĂRIE

Fostul și actualul edil al comunei gorjene Dănești au fost plasați sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, în urma deciziei luate de […]

ȘEZĂTOAREA GUSTURILOR, LA GALICEA

Comuna vâlceană Galicea a fost gazdă primitoare pentru gurmanzi în cadrul unei “șezători a gusturilor”. Evenimentul, ajuns la cea de-a patra ediție, urmărește să aducă în […]

EMOŢII ÎN RELUARE, LA MEDICINĂ

Punct final examenelor din acest an la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova. Astăzi şi-au încercat şansa candidaţii la Facultatea de Farmacie, dar şi alte […]