O întrecere sportivă de nivel internațional a avut loc în acest sfârșit de săptămână în sala Palatului Culturii, din Drobeta-Turnu-Severin. Mai bine de 150 de sportivi, din șase țări, se întrec într-o nouă ediție a Balcaniadei de Culturism și Fitness. În ciuda condițiilor sanitare dificile, care au împiedicat sportivii și sportivele să aibă un ritm de pregătire foarte bun, lotul național al României se află într-o formă excelentă iar sportivii români spun că sunt îndreptățiți să spere la rezultate foarte bune, inclusiv la păstrarea titului balcanic în țară, așa cum s-a întâmplat și anul trecut.
Nu mai puțin de 66 de categorii, de vârstă, dar și de greutate, de la juniori, până la peste 65 de ani, peste 150 de sportivi au intrat în concurs cu un singur gând: să obțină o medalie.
Antrenorul lotului Național al României spune că sportivii sunt într-o formă bună de pregătire, mai ales să săptămâna trecută au fost Campionatele Naționale.
Deși la competiție au luat parte sportivi din doar șase țări balcanice, reprezentanții federației și organizatorii spun că întrecerea este una acerbă, dat fiind faptul că sportivii sunt foarte valoroși.
Singurul minus al acestei competiții a fost faptul că, din cauza pandemiei de coronavirus, iubitorii acestui sport nu au putut fi prezenți în sală, pentru că autoritățile nu au permis accesul publicului.
Etichete: balcaniada de culturism si fitness, mehedinti