Vremea începe să se apropie de caracteristicile toamnei. Meteorologii anunță instabilitate atmosferică, ploi și intensificări ale vântului. Primele semne de răcire a vremii vor apărea din această noapte, când va intra în vigoare o avertizare meteorologică cod galben valabilă până mâine dimineață, după care cea mai mare parte a țării se va afla sub cod portocaliu. Oltenia nu este ocolită de aceste fenomene.
În această noapte, începând cu ora 23, până mâine la ora 6, va ploua în toată țara, iar potrivit meteorologilor, cantitățile de apă vor fi însemnate, peste 25…35 l/mp. În Oltenia, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată, la noapte, în jumătatea nord-vestică a regiunii, sâmbătă – în toată Oltenia, iar seara și în prima parte a nopții de sâmbătă spre duminică, mai ales în estul și nordul regiunii. De altfel, mâine, de la ora 9 până duminică la ora 3.00 va intra în vigoare o nouă avertizare meteorologică cod portocaliu, care vizează și județele Olteniei, mai puțin Oltul. Va ploua torențial, vor fi descărcări electrice, vijelii și grindină.Vântul se va intensifica treptat în toată țara. Astfel, vremea se va răci din această noapte, sâmbătă mai ales în jumătatea de vest a țării, iar duminică și în rest.