BAZINUL CU APĂ SULFUROASĂ DIN BĂILE OLĂNEȘTI S-A REDESCHIS

Bazinul cu apă sulfuroasă din stațiunea Băile Olănești a redevenit un punct de atracție pentru turiști și localnici după ce ani buni a stat închis. Autoritățile locale au investit din bugetul propriu pentru achiziționarea de pompe de căldură și montarea de panouri fotovoltaice, astfel că în acest sezon estival piscina a fost redeschisă în condiții optime pentru cei care caută să se relaxeze, dar și să își amelioreze problemele de sănătate de care suferă.

După ce a stat închis șase ani pentru că firma care a cumparat sonda ce furniza apa a rămas fără licență de funcționare, bazinul cu apă sulfuroasă din centrul stațiunii Băile Olănești a fost redeschis în urma cu trei ani, dar a reintrat practic anul acesta în circuitul turistic în totalitate, după mai multe investiții făcute de autoritățile locale. Acestea au încheiat un contract nou de furnizare a apei sulfuroase cu o altă firmă , iar cu bani din bugetul local au cumpărat atât pompe pentru a încălzi apa, cât și panouri fotovoltaice, totul pentru a oferi celor care vin la tratament oportunitatea de a beneficia în condiții excelente de proprietățile terapeutice ale apei sulfuroase.

Astfel, bazinul cu apa sulfuroasă a devenit din nou una din principalele atracții din stațiunea vâlceană atât pentru turiști, dar și pentru localnici.

Bazinul cu apa sulfuroasă din Băile Olănești a fost realizat în 2010 cu fonduri PHARE, în special pentru cei care vin în stațiune pentru ameliorarea problemelor reumatismale, afecțiunilor respiratorii și dermatologice, dar și pentru o stare generală de bine și de relaxare.

Tarifele de intrare la bazin sunt de 30 de lei pentru adulți și de 15 lei pentru copiii de peste 7 ani.




Emisiuni Recente


Articole similare


Toți Împreună – 03.11.2024

🎤 În ediția de astăzi, la rubrica „Shalom”, vă prezentăm cele mai frumoase sărbători evreiești din timpul anului : Rosh Hashana, Yom Kippur și Sucot. 🎥 […]