Casa și grădina: Sporul casei

Despre un gen care cuprinde circa 850 de specii anuale, perene, originare din regiunile tropicale aflăm mai multe de la prof. biolog Marian Niță: Sporul casei.

Denumire științifică: Impatiens L.
Familia: Balsaminaceae
Etimologie:
Numele genului vine de la cuvântul latin „impatiens” – nerăbdător, sensibil, cu aluzie la rapiditatea cu care fructele mature se deschid la cea mai mică atingere și aruncă semințele.


Origine:
Genul cuprinde circa 850 de specii anuale, perene, originare din regiunile tropicale și subtropicale din Asia și Africa. Plante în general glabre, cu frunze caduce sau persistente, alterne, simple, întregi, pețiolate, cu marginea dințată. Florile sunt solitare sau grupate câte două, exilate sau terminale și au culori diferite. Corola este neregulată, formată din trei sepale petaloide, din care una se prelungește într-un pinten și trei petale, cele laterale bifide sau lobate. Fructul este o capsulă.

Impatiens walleriana Hook.
Specie originară din estul Africii tropicale. Plantă perenă, ramificată, cu tulpini groase, cărnoase, glabre, de 30-60 cm. înălțime. Frunzele sunt ovale, lanceolate, alungite, altern, cu marginea crenată și vârf ascuțit. Florile numeroase, solitare sau grupate câte 2, axilare, au culoare albă, portocalie, roz, roșu rubin, violet și pinteni foarte lungi. Fructele sunt capsule rotunde, verzi. Înflorește de primăvara timpuriu, până toamnă tarziu. Este specia cea mai cultivată.


Cerințe ecologice:
Necesită un substrat aerat, cu o bună capacitate de reținere a apei, bine drenat, care se menține reavăn tot timpul, cu pH 6-6,5. Vara preferă locuri umede, cu lumină indirectă și umiditate relativă 80-85%. Temperatura optimă de creștere și înflorire este de 18-20 gr. C. , dar rezistă și la temperaturi mai ridicate, până la 25 gr. C. Pentru o înflorire permanentă se asigură minim 16 gr. C. În timpul iernii temperatura nu trebuie să scadă sub 13 gr. C.
Curenții de aer rece și temperaturile scăzute determină îngălbenirea și căderea frunzelor. Lipsa apei duce la ofilirea frunzelor, iar excesul de apă în condiții de umbră provoacă înnegrirea bazei lăstarilor. Lumina insuficientă asociată cu multă căldură și atmosfera uscată determină o înflorire mai redusă, căderea florilor și formarea de lăstari subțiri.

Utilizare:
Plante de interior cultivate la ghivece, apreciate pentru înflorirea permanentă și abundentă și florile divers colorate. În zonele cu climă caldă sunt foarte utilizate în decorul grădinilor, vara, în borduri, masive, jardiniere, vase decorative amplasate pe verande și terase.

Etichete:

Simona Muşuroi

Lucrează la TVR Craiova încă de când era studentă, din anul 1999. Absolventă a Facultății de Litere din Craiova, secția Română-Spaniolă. Debutează ca moderatoare a emisiunii de divertisment „Care pe care”.


Emisiuni Recente


Articole similare


EDUCATIE 9 – 21.09.2026

🎬Discutăm despre șansele la un viitor mai bun pentru elevii doljeni, printr-un program complex de sprijin, în următorii 3 ani, care îmbină pregătirea educațională, activitățile remediale, […]

Literatura la Craiova – 18.09.2026

Invitații lui Dan Ionescu sunt scriitorii Xenia Negrea și Mihai Firică. Temele discuției sunt: „Literatura română văzută din străinătate” și „Poate o carte schimba vieți?”. Realizator: […]

Educație 9 – 14.09.2026

În ediția de astăzi vom descoperi proiectele deosebite de la Liceul „Voltaire” derulate pe parcursul verii, dar și noutățile din anul scolar 2026-2027. Invitați sunt: prof. […]

Educație 9 – 07.09.2026

În prima parte, cu detalii despre noutățile din acest an școlar de la Palatul Copiilor din Craiova, Carmen Pascu, director, si Claudia Rădulescu, responsabil proiecte școlare […]

Educație 9 – 31.08.2026

În prima parte a emisiunii, ne reîntâlnim cu bucurie cu Mara Obeanu, campioană europeană la seniori, suliță, Lyon, cu Dan Dincu, vicecampion european armă scurtă Nandao […]

Educație 9 – 17.08.2026

În prima parte, psih. Carmen Mikulovic – psihoterapeut, cu sfaturi pentru gestionarea emoțiilor la examene și depășirea stărilor de anxietate. Pr. Florin Mihail, președintele Executiv al […]