HELLA România extinde echipa de IT de la Timișoara la Craiova, pentru proiecte inovative cu impact global

 

  • România este unul dintre cele patru hub-uri centrale de IT ale companiei, la nivel global, cu peste 150 de angajați în țara noastră.
  • Extinderea HELLA în România vine cu joburi noi, de mare complexitate, la Craiova urmând o dublare a echipei în următorii 3 ani.

CRAIOVA, 2021. HELLA România, lider în domeniul automotive și angajator important în vestul și sud-vestul țării, își dezvoltă echipele și activitățile în toate locațiile sale. În Craiova, după relocarea într-un nou sediu, în Electroputere Parc, departamentul IT ce deservește centrul de dezvoltare și cercetare se află într-o etapă de extindere.

Echipa din Craiova face parte din marea familie a departamentului IT al HELLA România, unul dintre cele patru centre globale ale companiei, care deservesc clienți în toată rețeaua internațională. Cei 700 de angajați de pe șase continente, din 35 de țări, asigură sprijin și buna funcționare a proceselor și sistemelor HELLA cu soluții, servicii și consultanță din domeniul IT. Activitatea acestora reprezintă un portofoliu complex de servicii, de la operațiuni de bază sau funcțiuni centrale, până la aplicații de business și arhitectură de sistem. În România, aproximativ 150 de specialiști lucrează în IT, iar în perioada următoare numărul angajaților din departament va crește, o extindere calitativă având loc în HELLA Technical Center Craiova. Zona care beneficiază de dezvoltare este cea de infrastructură a rețelelor (management al clienților sau asistență a serverelor) și de aplicații business (sistemul SAP și software development).

Link pentru aplicații

”Echipa care va crește constant în viitorul apropiat, și care a început deja să primească noi colegi, face parte din hub-ul românesc IT din HELLA. Angajații din Craiova lucrează împreună cu cei din Timișoara, dar și din alte locații. Una dintre cele mai importante caracteristici ale noastre este dimensiunea globală. Activăm în echipe internaționale, la proiecte ce deservesc compania în toate locațiile sale de pe șase continente. Avem așadar un rol de responsabilitate față de partenerii noștri. Mărirea echipei din Craiova are legătură atât cu dezvoltarea locației de acolo, cu amplificarea operațiunilor la nivel superior, precum și cu transformarea centrului administrativ de la Timișoara, HELLA Corporate Center, într-unul cu relevanță globală pentru companie”, a spus Cristian Fuia, Regional Information Officer pentru Europa Centrală și de Est și director IT HELLA România.

Oportunitățile de creștere în acest departament sunt o recunoaștere a competențelor acumulate în timp de echipa din România și reprezintă un punct de atracție pentru profesioniști și tineri specialiști entuziaști, cu idei inovative. ”Am întâmpinat cu bucurie relocarea centrului de cercetare și dezvoltare din Craiova. Cu această extindere, din perspectiva departamentului IT, ne concentrăm să ne creștem influența în România, cu calități profesionale consolidate în domeniul nostru. Timișoara rămâne un centru IT principal și important care se va dezvolta și în Craiova. Invităm să ni se alăture noi talente în echipa de IT, care ne vor ajuta să concepem soluții inovative și de dezvoltare software, în pregătirea viitorului mobilității în HELLA. Aș adăuga și că noul sediu, cu design-ul său plin de inspirație, va deveni un mediu potrivit unde vor lua naștere multe idei bune”, a explicat dr. Felix Willing, director Information Management HELLA.

Departamentul IT este unul dintre pilonii HELLA Corporate Center, centrul administrativ din România al companiei, care are sediul la Timișoara. În această perioadă, acesta se afirmă drept cel mai mare centru administrativ internațional al companiei, cu responsabilități globale. Dezvoltarea urmează două direcții strategice: Governance și Shared Services (administrare globală și servicii standardizate), iar asta presupune crearea de noi locuri de muncă cu nivel ridicat de complexitate și responsabilitate globală, orientate spre eficiență, standardizare, automatizare și soluții în domeniul roboți administrativi. ”Ne dorim să realizăm creșterea de care ne bucurăm în această perioadă cu oameni creativi, deschiși la nou, cu abordare neconvențională. La rândul nostru, le oferim un mediu în care se pot dezvolta și în care își pot reconfirma abilitățile, cu perspective profesionale vaste”, a spus Mirabela Chera, director al HELLA Corporate Center.

HELLA Technical Center Craiova s-a înființat în 2007 și are, în prezent, 350 de angajați, număr care se va dubla în următorii trei ani. În România, grupul HELLA este prezent cu trei centre de proiectare și dezvoltare, un centru administrativ și trei unități de producție, situate în Timișoara, Arad, Lugoj, Craiova, având peste 4200 de angajați.

HELLA GmbH & Co. KGaA, Lippstadt. HELLA este o companie de familie cu expansiune globală, listată la bursă, cu peste 125 de locații în 35 de țări. Cu vânzări în valoare de 5,8 miliarde de euro în anul fiscal 2019/2020 și 39.000 de angajați, grupul german este unul dintre cei mai importanți furnizori din industria automotive. HELLA dezvoltă și produce componente și sisteme de iluminat și electronice fiind un partener pentru producătorii din industria automotive de mai bine de un secol. De asemenea, HELLA dispune în Europa de unul dintre cele mai mari centre de servicii pentru piese de schimb și accesorii destinate autovehiculelor, servicii de diagnoză și servicii de asistență. Mai mult, HELLA produce și module complete pentru vehicule, sisteme de climatizare și rețele de bord.

(P)

Etichete: , , ,



Emisiuni Recente


Articole similare


Evenimentele săptămânii în Craiova

Luna martie a debutat cu numeroase evenimente pe care instituțiile de cultură din Craiova le-au pregătit pentru iubitorii de teatru, muzică, artă, cultură sau divertisment, iar […]