Liceul Voltaire-locul în care educația se face cu pasiune, într-un mod responsabil și eficient.

Liceul „Voltaire” este cunoscut în comunitatea educativă din regiunea Olteniei pentru abordarea modernă care promovează principii pedagogice flexibile ce respectă stilul individual de învățare al fiecărui elev și îi permit acestuia conectarea la propriul potențial, prin creativitate și gândire critică.

Fiindcă accentul este pus mai ales pe dimensiunea practică a învățării, corpul profesoral utilizează un set de instrumente de predare personalizată, în concordanță cu cele opt competențe cheie recomandate de Comisia Europeană, manifestând dinamism, empatie, capacitate de adaptare la realitățile prezentului și la provocările viitorului. Acesta este unul dintre motivele pentru care, în prezent, unitatea figurează în clasamentul celor mai bune 5 licee din județul Dolj, din punct de vedere al promovabilității la bacalaureat (peste 95%) și în top 10, în funcție de media la admitere.

Absolvenții clasei a VIII-a pot alege una dintre specializările: științele naturii, filologie bilingv franceză și științe sociale intensiv franceză. Pe durata școlarizării lor, elevii sunt implicați în activități școlare și extrașcolare, în programul after-school, în competiții, olimpiade și concursuri care îi dezvoltă personal, le îmbunătățesc performanțele și îi determină să își urmeze pasiunile. Astfel, conform statisticilor efectuate, Liceul ”Voltaire” ocupă primul loc la nivel județean în privința numărului de premii obținute la olimpiada de limbi romanice.

 

 

În cadrul acestei unități de învățământ, prin programul gratuit After-school sunt propuse activități precum: atelier de dezvoltare personală, de dezbateri, lectură și scriere creativă, redactarea revistei ”Tous Azimuts”, clubul de foto, trupă de dans, cor, atelierele de teatru sau cinema și pregătirea în limba franceză și engleză în vederea obținerii certificatelor DELF, CAMBRIDGE, IELTS.

Activitățile extracurriculare derulate reprezintă fundamentul unor partenerate solide cu instituții culturale, administrativ-teritoriale, organizații și fundații, dar și cu agenți economici, relevante în acest sens fiind: Festivalul-concurs de scurt-metraje și teatru în limba franceză ”Les ados cinephiles”, în colaborare cu Teatrul Colibri, BRD România și LDD Belene, Bulgaria, Proiectul internațional ”Le mois de la francophonie”, susținut de Institutul Francez din București, ”2Day Ambassador”, alături de Complexul Educațional Laude-Reut București sau ”FrancoPop”, în parteneriat cu Sourya, France.

Programele internaționale au favorizat atribuirea acreditării Erasmus+ și a titlului de ”Școală Europeană”, permițând elevilor schimburi de experiență și întâlniri cu rol formativ. În prezent, sunt în derulare câte 8 proiecte Erasmus și eTwinning, printre care: ”Educated and active citizenship”, ”Decouvrir le patrimoine naturel et culturel a travers les 5 sens”, ”Empowered, Update, Upgrade”.

În plus, Liceul ”Voltaire” face demersuri pentru a obține titlul de excelență ”FrancLabelEducation”, acordat şcolilor ce consacră limbii franceze un loc important în proiectul lor educativ. Prin urmare, nu numai absolvenții liceului, actualmente studenți în centre universitare prestigioase din țară și străinătate, dar și profesorii de discipline non-lingvistice care au beneficiat de stagii de formare în Franța sunt o dovadă de necontestat că abilitățile de comunicare în limba franceză constituie un element de diferențiere în societatea concurențială în care trăim.

Doamna director, prof.dr. Dorina Loredana Popi, afirmă că ”oferta curriculară a Liceului Voltaire valorifică resursele umane şi materiale, pentru a răspunde nevoilor şi intereselor elevilor. În esență, ceea ce asigură renumele liceului nostru este tocmai faptul că aici educația se face cu pasiune, într-un mod responsabil și eficient. Dovadă stă portofoliu impresionant de rezultate obținute într-un timp atât de scurt, având în vedere faptul că suntem în peisajul învățământului doljean de calitate de doar 5 ani”.

 

(P)

 

Etichete: , ,


Emisiuni Recente


Articole similare