Rețeta de joi: Ostropel de pui

O rețetă de sezon, neaoș românească, simplă și de mare efect.

Ingrediente:
1 kg bucăți de pui cu os și piele
2 cepe medii, tocate
3 căței de usturoi, zdrobiți
2 linguri de ulei
150 ml supă de pui
300 de grame de roșii pasate (din conservă sau proaspete, cărnoase și bine coapte)
1 legătură de pătrunjel
sare și piper după gust
opțional, 1 frunză de dafin
opțional, 1-2 linguri de oțet, după gust.

Condimentați bucățile de pui alese pentru ostropel cu sare și piper negru proaspăt măcinat.

Încingeți uleiul într-o cratiță largă și rumeniți bucățile de pui pe toate părțile. Scoateți bucățile de pui pe o farfurie, păstrându-le deoparte. Reduceți focul și adăugați în grăsimea rămasă în cratiță ceapa tocată și jumătate din usturoiul zdrobit. Căliți ceapa la foc mic, cam 7-8 minute, picurând câte o lingură de apă fierbinte din când în când. Ceapa pentru ostropel nu trebuie să se rumenească, doar să se înmoaie.

Adăugați înapoi în cratiță bucățile de pui cu tot cu sucul pe care l-au lăsat pe farfurie. Imediat, puneți și supa fierbinte.

Mâncarea se poate face și doar cu apă fierbinte, dacă nu aveți supă. Evident, gătit cu supă, al nostru ostropel de pui va ieși mai consistent, mai gustos și mai catifelat. Dacă dorim să folosim și dafin, acum e momentul să-l adăugați.

După ce supa a început să fiarbă, adăugați tomatele pasate. Scuturați ușor cratița, să se omogenizeze totul. Amestecați ușor, întorcând bucățile în sos. Dacă lichidul nu e suficient cât să acopere cât de cât (nu chiar de tot) puiul, completați cu apă sau supă.

Fierbeți ostropelul de pui la foc mic, sub capac, până când bucățile de pui se frăgezesc bine. După ce s-a frăgezit puiul, dacă vreți sosul mai scăzut, îndepărtați capacul și lăsați să clocotească până mai scade. În final, opriți focul, adăugați restul usturoiului pisat și sare și piper după gust.

Se presară pătrunjel și se servește cu mămâligă fierbinte.

Poftă bună!

Etichete:


Doru Ciolacu

Doru Ciolacu lucrează în presă din 1994. A început în presa scrisă, iar la TVR Craiova este angajat de 12 ani. A debutat în televiziune ca reporter de ştiri, iar acum este redactor la Redacţia Programe.


Emisiuni Recente


Articole similare


Regiunea în obiectiv – 19.01.2021

Astăzi, la ,,Regiunea în Obiectiv”, în direct la ora 16.00 pe TVR3 și de la 18.30 la TVR Craiova, Vlad Drăgulescu, director artistic al Teatrului Naţional ,,Marin Sorescu” Craiova, ne vorbeşte despre maratonul teatral HEKTOMERON – 100 de zile/100 de poveşti /100 de ţări. Apoi, aflăm detalii despre cum se desfăşoară în judeţul Dolj a […]

România în bucate – Țăst Show la Novaci

Echipa de la TVR Craiova împreună cu Doru Ciolacu și gazdele noastre minunate, Magerie Gabi și Marioara Babu, au pregătit în ediția de astăzi un #tastShow delicios: tocană de coadă de bou, păpăraie de hribi și bulz. Vă așteptăm!🥖🧂👩‍🍳

România în bucate-#țăstShow oltenesc în Brabova, Dolj

O ediție specială a unui #țăstShow realizat de echipa TVR Craiova, în comuna Brabova, din județul Dolj. În meniu, așa cum v-am obișnuit, rețete specifice zonei, pregătite cu ingrediente naturale, savuroase, din grădină. Începem cu o gură de țuică de prună, servită din trochiță (în imagini veți observa și recipientul din care se toarnă băutura […]

România în bucate- #țăstShow oltenesc în Popești, Vâlcea

Pentru această ediție am mers tot în Vâlcea, în localitatea Popești, unde am pregătit niște rețete delicioase alături de gazdele noastre. Ce avem în meniu? Începem cu umplătură-un fel de mâncare local, pregătit mai ales la pomeni. Ce conține? -pipote, inimi de pasăre -ficăței -ceapă -cartofi -morcovi -cimbru -sare, piper Continuăm cu ied la ceaun, […]

Rețeta de Joi: Piftie de porc (rețeta oltenească veche)

Odinioară piftia se făcea simplu, fără condimente sau legume. Asta pentru a se simți mai intens gustul cărnii de porc și pentru ca gelatina sa fie limpede și curată. Ingrediente: carne de porc pentru piftie (1,5 pana la 2 kg, urechi, ciolane, etc), apă (4 -5 litri), sare (o lingurita) și usturoi (8-9 căței de […]