Semimaratonul Craiovei ediția 2020: Alergăm separat, dar împreună pentru comunitate!

Cea de-a treia ediție a Semimaratonului Craiovei va fi o ediție VIRTUALĂ, adaptată actualei realități.

CAUZA  ediției de anul acesta este inițiată de Centrul de Voluntariat VOLUNTARIS – Fondul Local de Investiții COVID19.

Fondul a fost înființat în luna martie 2020 ca urmare a declanșării pandemiei coronavirus, fond în care au fost colectați din donații peste 12.800 euro și din care au fost susținute în  perioada stării de urgență și a stării de alertă în România  – 7 unități medicale, 4 instituții publice și peste 250 de elevi din mediul rural din Craiova și județul Dolj.

ALERGĂM SEPARAT, dar ÎMPREUNĂ PENTRU COMUNITATE!

Anul acesta, ediția ROGVAIV (A) presupune 8 curse asociate culorilor curcubeului [roșu, orange, galben, verde, albastru, indigo, violet] și cursa personalului medical – albă!

  • 4 curse cronometrate (21 km; 14 km; 7 km; 3,5 km)
  • 4 curse necronometrate (Cursa copiilor, Cursa persoanelor în fotolii rulante, Canicross, Cursa personalului medical)
Modul de desfășurare al curselor

  • Pasul 1: alergătorii vor completa formularul de înscriere online de pe site-ul Semimaratonului Craiovei;
  • Pasul 2: alergătorii la Cursa Roșie, Orange, Galbenă, Verde vor folosi obligatoriu aplicația Strava pentru cronometrarea curselor. Aceasta poate fi accesată  gratuit la https://www.strava.com/, descărcată din Google Play  sau App Store. Trebuie să vă creați un cont!
  • Pasul 3: achitați taxa de participare;
  • Pasul 4: în aplicația Strava solicitați accesul în Clubul Semimaratonul Craiovei 2020 aici:   https://www.strava.com/clubs/smcr2020 ;
  • Pasul 5: alergați (de câte ori și când doriți în perioada de desfășurare a concursului 20 iulie -20 septembrie) segmentul aferent cursei alese;

ATENȚIE: segmentul aferent cursei alese trebuie străbătut în totalitate și în direcția precizată pentru a fi contorizat. Locația: Parcul “Nicolae Romanescu”. Plecarea se face de la intrarea Monumentul Hipic (centrul de închiriere biciclete). Alergarea se face pe aleea principală pe lângă pista de biciclete, direcția de deplasare de la plecare este către Restaurant Planters – Grădina Zoologică – Castelul Fermecat până la fântâna Valea Fetii cu întoarcere pe lângă Hipodrom – intrare Stadion Extensiv – pe lângă Velodrom, înapoi până la Monumentul Hipic.

  • Pasul 6:  rezultatele vor fi adăugate automat în Clasamentul generat de aplicația Strava;
  • Pasul 7: datele vor fi preluate pe site-ul nostru oficial www.semimaratonulcraiovei.ro și actualizate periodic.

Banii obținuți din taxele de participare vor fi folosiți pentru achiziția de articole de curățenie și dezinfectanți pentru toate școlile din Craiova, astfel încât elevii să revină la școală în condiții de siguranță pentru sănătate!

Organizatorul Evenimentului este ASOCIAȚIA ROMÂNĂ A TINERILOR CU INIȚIATIVĂ, prin programul său permanent CENTRUL DE VOLUNTARIAT VOLUNTARIS, în parteneriat cu SightRunning.ro Timișoara.

Prima editie a acestui eveniment sportiv organizat in data de 04 noiembrie 2018 de catre Asociatia Romana a Tinerilor cu Initiativa Craiova a adus la start 400 de alergatori pentru 10 cauze inscrise, suma colectata fiind de 16.290 lei.

Cea de-a doua ediție a Semimaratonului Craiovei a avut loc în data de 29 septembrie 2019, a adus la start 1400 de alergători, pentru 14 cauze, suma colectată fiind 37.990 lei – fonduri care au mers către cauzele susținute de alergători.

Mai multe detalii pe https://www.semimaratonulcraiovei.ro/inscrieri/

 

 

Etichete: , ,


Emisiuni Recente


Articole similare