Teatrul Național ”Marin Sorescu”deschide Stagiunea Estivală în Grădina TNC

Spectatorii au ocazia să urmărească 12 evenimente în aer liber, în Grădina TNC, programate în perioada 18-30 august 2020. Este vorba despre 6 spectacole din repertoriul curent al teatrului, cu câte două reprezentații fiecare. Printre aceste se numără spectacolul INCOGNITO, regia Radu Iacoban și premiera cu public a spectacolului poeticoregrafic de Andrea Gavriliu- OUTFITUL ȘEARPELUI.

Spectacolele încep la ora 21:30, iar pe 28 august, Outfitul Șearpelui va fi transmis și LIVE online în cadrul programului VIDEOFONIA, pentru cei care doresc să îl vadă de acasă.

PROGRAM Stagiunea Estivală
18,19 august – RETROELECTRO, regia Bogdan Georgescu

20,21 august – NĂPASTA, regia Kincses Elemér

22,23 august – INCOGNITO, regia Radu Iacoban

25,26 august – 1,2,3…Bebe, regia Alexandru Boureanu și Raluca Păun

27, 28 august – OUTFITUL ȘEARPELUI, regia Andrea Gavriliu

29, 30 august – PROFU` DE RELIGIE, regia Bobi Pricop

Filarmonica ,, Oltenia” Craiova prezintă ,,ARII ȘI DUETE CELEBRE”

Orchestra Simfonică şi Corala Academică ale Filarmonicii „Oltenia” Craiova, dirijate de maestrul Florian-George Zamfir, îi invită pe iubitorii genului la un concert de arii şi duete din opere celebre. Soliştii serii sunt: soprana Anca Iosub, mezzosoprana Miruna Anamaria Zamfir, tenorul Petrişor Efrem şi baritonul Dragoş Drăniceanu. Corala Academică a fost pregătită pentru acest concert de maestrul Pavel Şopov.Spectacolul este programat vineri, 14 august, ora 20:00, la Teatrul de Vară din Parcul „Nicolae Romanescu”.

,,Cenușăreasa” la Opera Româna Craiova

Vă recomandăm și un spectacol de muzică și dans, de Dumitru Capoianu, după povestea lui Charles Perrault , versiunea românească a libretului: Ion Lucian și Virgil Puicea. Atăt ce mici, dar și cei mari sunt așteptați sâmbătă, 15 august, de la ora 19.00, la Teatrul de Vară din Parcul ,,Nicolae Romanescu”.

Proiecții de film în aer liber

Casa de Cultură „Traian Demetrescu” Craiova ne invită să ne bucurăm de relaxare alături de capodopere ale filmului mut. În program:Buster KEATON. Vineri, 14 august 2020, „Sherlock Jr.” (1924) Durata: 44 min, „Generalul” (1926) Durata: 1 h 19 min. Sâmbătă, 15 august 2020, „Șapte șanse” (1925) Durata: 56 min „Vasul cu aburi Bill Jr.” (1928) Durata: 1 h 10 min.

Vineri și sâmbătă, de la ora 21:00, publicul este așteptat în Piața „Frații Buzești” din Craiova. Este disponibilă și varianta online.

Etichete: , , ,


Simona Carauleanu

Este licenţiată în jurnalism, lucrează în presă din 1996 şi a început ca reporter la un post local de radio din Craiova. Şi acum îşi aminteşte […]


Emisiuni Recente


Articole similare