Casa și grădina: Bănuțeii sau păraluțele

În cadrul rubricii despre case și grădini, biologul Marian Niță ne dă câteva sfaturi legate de protejarea plantelor și a florilor, ținând cont de variațiile de temperatură, dar și de timpul liber pe care îl avem în această perioadă. Profesorul ne aduce și câteva detalii despre bănuței sau părăluțe, acele flori viu colorate, pe care le vedem în această perioadă a anului în grădinile de la case sau blocuri, dar și în aranjamentele din parcuri sau de pe străzi.

 

– Aș vrea, pentru început, să ne oferiți câteva sfaturi legate de faptul că schimbarea radicală a vremii a afectat mult grădinile oamenilor și, astfel, florile, plantele și pomii au fost acoperiți de zăpadă, deși infloriseră.

– Da, din cauza variațiilor de temperatură între zi și noapte, plantele au pornit în vegetație, datorită temperaturilor ridicate pomii fructiferi au înflorit (piersicii, caișii, zarzării, corcodușii), au înflorit zambilele, viorelele și ghioceii, iar toate au avut de suferit din cauza zăpezii căzute.

– Deci, ce se poate face?

– Trebuie să știți că variațiile de temperatură nu au trecut, atunci când pe alocuri poate să apară bruma, așadar, dacă avem suprafețe mai mici, e bine să acoperim cu o folie plantele, iar în livezi să se aprindă focul, care să degaje fum noaptea, spre dimineață, pentru a diminua efectul negativ asupra fructelor și florilor, care sunt în curs de dezvoltare.

– Revenind la a doua plantă pe care vreți să o prezentați astăzi pentru iubitorii de grădini, la ce v-ați gândit?

– Pentru astăzi, vă propun să discutăm despre bănuței sau părăluțe.

– Care este denumirea științifică și din ce familie face parte?

– Denumirea științifică este „ bella prennsisd”, iar familia: asteraceae/ compositae. Numele genului vine de la cuvântul latin „bellus”, care înseamnă „frumos”.

– De unde sunt originare aceste plante?

– Din Europa, dar se găsesc și în Africa de Nord și Turcia.

– Care sunt cerințele ecologice?

– Bănuțeii sunt puțini exigenți la tipul de sol, preferă soluri puțin umede, ușoare, dar destul de fertile. Necesită o ușoară protejare pe timpul iernii mai aspre, când e bine să se acopere cu ramuri de pini sau de brad.

– Care este utilizarea lor, domnule profesor?

– Părăluțele sunt recomandate, în primul rând,  pentru vîrfurile de primăvară, întrucât înfloresc bogat, au talie mică și cultură simplă. Se mai utilizează ca fond pentru plantele cu talie înaltă și în mică măsură ca flori tăiate pentru buchete mici. Soiurile cu flori simple se folosesc în stâncării.

 

 

Etichete: , ,


Simona Muşuroi

Lucrează la TVR Craiova încă de când era studentă, din anul 1999. Absolventă a Facultății de Litere din Craiova, secția Română-Spaniolă. Debutează ca moderatoare a emisiunii de divertisment „Care pe care”.


Emisiuni Recente


Articole similare


Prim-Plan Obiectiv – 22.04.2024

🎤Vine cu piese în primă audiție, în platoul nostru, îndrăgita interpretă de muzică populară, doamna Maria Ghinea. 🎤O sărbătorim, în partea a doua a ediției, pe […]

Prim-Plan Obiectiv – 17.04.2024

Cu noi informații despre deschiderea Târgului de Paște, de vineri, 19 aprilie, Marina Andronache, purtător de cuvânt al Primăriei Craiova. Despre un alt eveniment mult așteptat, […]

Prim Plan Obiectiv – 15.04.2024

Discutăm despre Târgul de Paște Creative IT, din 21 aprilie, cu invitatele noastre, Mădălina Rădulescu – organizator al evenimentului caritabil și Oana Bică – gazda evenimentului. […]

Prim-Plan Obiectiv – 10.04.2024

📹Astăzi, la emisiunea Prim-Plan Obiectiv, discutăm despre proiectele de la Biserica Ișalnița cu preotul paroh Alexandru Badea 📹 În partea a doua a ediției vine îndrăgita […]