Despre Veneția, cu dragoste… Claudia Mandi

Despre Veneția, cu dragoste…vorbește întotdeauna Claudia Mandi, unul dintre artiștii vizuali români îndrăgostiți de Italia.

Au adus-o mai aproape de barocul italian două burse care i-au oferit stagii de cercetare la Roma și la Veneția. Trei ani încântători de studiu, în care zi de zi a descoperit mesajul tainic al frumuseții autentice.

La Roma a înțeles că  barocul corespundea perfect înclinațiilor ei estetice, iar la Veneția s-a trezit în fața unei esențe de frumusețe.

Culorile mării venețiene au inspirat-o în proiectul ei expozițional „Venezia – Acqua Viva”.

În Mica Galerie a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia a deschis trei expoziții al căror concept era legat de trecerea de la zi la noapte a apelor venețiene și de ilustrarea unor zeități ale apelor, dar și de ideea că fluxul vital ce caracterizează orașul este dat de dinamica verticalității arhitecturii și de cea a orizontalității apelor.

La Veneția timpul se concretizează în elementul material al apei, într-un festin de oglinzi ce spațializează lumina și arhitectura, conferind orașului un caracter imuabil. Artista crede în frumusețea purificatoare și terapeutică a acestui loc pe care a simțit-o trăind efectiv la Veneția, spunând că : dacă spiritul lui Dumnezeu plutește deasupra apelor, apa nu poate decât să îl reflecte așa cum se și petrece la Veneția.

* Claudia Mandi a avut peste douăzeci de expoziții personale, a participat alături de artiști italieni la mai multe performance – uri în Piazza Farnese, într-o galerie recunoscută ca un nucleu artistic al Romei și a inițiat mai multe proiecte artistice, unele dintre ele fiind dedicate integrării străinilor în Italia.

* Claudia Mandi a absolvit în 1997 Facultatea de Arte și Design a Universităţii de Vest din Timișoara, specializarea Pictură. În perioada 2004–2006 a absolvit cursurile de master „Surse și resurse ale imaginii în pictura contemporană” la aceeași universitate. În 2011 obținea a doua specializare în Istoria și Teoria Artei la Facultatea de Arte și Design, Universitatea de Vest din Timișoara, cu lucrarea de licență „Iluzionismul spațial al plafoanelor baroce romane”.

În perioada 2012– 2014 a beneficiat de bursa „Vasile Pârvan” la Accademia di Romania la Roma, iar în 2017 a fost bursieră „Nicolae Iorga” la Institutul Român de Cultură si Cercetare Umanistică de la Veneția. Din 2006 a activat ca muzeograf la Muzeul de Artă din Timișoara și în prezent la cel din Craiova.

A participat la numeroase simpozioane internaționale în (Italia, Franța, Egipt, Ungaria, România). Cele mai importante expoziții personale au fost deschise la Teatro di Marcello, Roma (2015); Accademia di Romania din Roma (2014); Muzeul de Etnografie Palau – Sardinia (2010); Il Denaro ( Ziar financiar) – Napoli, (2010); Teatro dei Dioscuri din complexul Palatului Quirinale – Roma, (2009); Galeria Marani – Roma, (2007); Galeria Creuse Artistique – Gueret, Franța. Din 1998 este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România și membru ICOM ( Consiliul Internațional al Muzeelor).

 

* Claudia Mandi ne împărtășește o idee pornită în timpul carantinei Coronavirus de la Muzeul Getty din Los Angeles, preluată și de Metropolitan Museum din New York și care ne invită să ne bucurăm de artă și acasă. Alături de familie, sau singuri, putem să recreem tablouri cu lucruri pe care le putem găsi prin casă.

Vă provocăm să ne trimiteți fotografiile proiectelor voastre artistice și să ne entuziasmăm împreună de cât mai multe interpretări!

Iată, mai jos câteva exemple!

Claudia Mandi a recreat aceste tablouri în cadrul unui proiect, deja derulat în luna mai 2019, la Muzeul de Artă din Craiova cu ocazia evenimentului,, Noaptea Muzeelor’’. Tineri pasionați de artă, care au fost costumați asemenea unor personaje din tablourile muzeului, au prezentat vizitatorilor colecțiile. Proiectul a avut ca scop conştientizarea importanţei colecțiilor galeriei de artă românească modernă și implicarea publicului într-un dialog cu tinerii ghizi. Datorită insolitului costumelor, tinerii au devenit actori importanți în transmiterea mesajului cultural.

 

 

La „Recreare” a răspuns deja Andreea Medinschi – Consilier Superior la Casa Artelor – Direcția Județeană pentru Cultură Timiș și producător de emisiuni TV, care împărtășește cu noi o realizare artistică creată împreună cu familia ei. Au ales ca sursă de inspirație ,,Nașterea lui Venus’’ o pictură realizată de Sandro Botticelli în anul 1484, pe care o puteți vedea la galeria Uffizi din Florența.

Sper că v-am convins și în zilele de carantină vom ,,Recrea’’!

Așteptăm fotografiile voastre la adresa [email protected]!

Invitati: Claudia Mandi,




Emisiuni Recente