SPECTACOLE DE MUZICĂ, TEATRU ȘI FILM ÎN AER LIBER, LA CRAIOVA

În acest sfârșit de săptămână, craiovenii se pot  bucura de o ofertă culturală  deosebită. Locațiile sunt exclusiv în aer liber, cu respectarea normelor de siguranță, în contextul actual. Așa că, iată ce puteți alege:

Filarmonica „Oltenia” Craiova ne invită la un concert coral în Parcul „Romanescu

Vineri, 3 iulie, de la ora 19:00, Corala Academică a Filarmonicii „Oltenia” Craiova, dirijată de prof. univ. dr. Eugen Petre Sandu invită iubitorii genului la un concert cu un repertoriu divers, incluzând muzică sacră (bizantină şi gospel) şi prelucrări folclorice. Publicul prezent la Teatrul de Vară din Parcul „Nicolae Romanescu” va asculta lucrări compuse de Dragoş Alexandrescu, Sorin Vulcu, Sabin Pautza, Ion Vidu, Gheorghe Oprea, Eugen Petre Sandu şi Grigore Cudalbu.

Și Teatrul Colibri ne invită la  două spectacole în aer liber

Astfel, sâmbătă, 04 iulie, de la ora 18:00, se lansează ,, Invitație la joacă,, pe esplanada teatrului. Reprezentația este inspirată de spectacolul aflat în repertoriul de scenă, regia Alexandra Davidescu, scenografia Eustaţiu Gregorian, coloana sonoră Alin Macovei – Moraru, și a fost adaptată pentru a fi jucată în spațiu neconvențional.

Noua propunere de ,,Invitație la joacă’’ vine din partea actorilor: Alis Ianoș și Daniel Mirea și este un spectacol vesel și interactiv, parteneră de joacă fiind de această dată actrița Oana Stancu.

Apoi, duminică, 05 iulie, de  la ora 11:00, actorii Oana Stancu și Daniel Mirea ne propun să pornim ,,Razna prin povești’’ în Parcul Romanescu, la Teatrul de Vară, alături de clovnii Pepi și Pepa.

 ,,Let’s dance!” cu Opera Română Craiova

Sâmbătă, 4 iulie, de la ora 21.00, la Teatrul de Vară din Parcul Nicolae Romanescu,  vă recomandăm un super spectacol de dans din a cărui distribuție fac parte : Olguța Ilie, Alina Onofrei, Erna Marin, Anca Țecu, Laurențiu Nicu și  Ansamblul de balet al Operei.

Producții cinematografice valoroase, online și offline

Casa de Cultură ,,Traian Demetrescu’’ din Craiova lansează proiecții  de film în  cadrul proiectului ,,URBAN MOVIE’’. Iubitorii de film sunt așteptați în  Piața ,,Frații Buzești’’ din Craiova, pentru a viziona: vineri, 3 iulie ,  orele 21:00 – 23:00 „Aventurierul ”(1917) și „Timpuri noi ”(1936) – regia: Charles Chaplin și sâmbătă, 4 iulie orele  21:00 – 23:00 „Cura” (1917) „Luminile orașului” (1931) – regia: Charles Chaplin.

Filmele vor fi disponibile și online, vineri și sâmbătă, de la ora 22:00.- https://www.facebook.com/trademro/videos

Etichete: , , ,

Simona Carauleanu

Este licenţiată în jurnalism, lucrează în presă din 1996 şi a început ca reporter la un post local de radio din Craiova. Şi acum îşi aminteşte […]


Emisiuni Recente


Articole similare