Înființată în 1999, Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia este un organism neguvernamental, nonprofit, de utilitate publicã, cu personalitate juridicã, care funcţioneazã în domeniul dezvoltãrii regionale.
Din regiunea de dezvoltare Oltenia fac parte 5 județe: Dolj, Gorj, Olt, Mehedinți și Vâlcea.
ADR Sud-Vest Oltenia implementează politica de dezvoltare a regiunii și gestionează programe finanțate din fondurile europene alocate Regiunii Oltenia.
Programul Operațional Regional 2014-2020 sau REGIO, cum este cunoscut, este unul dintre cele 8 programe prin care România accesează fondurile europene de investiții și pentru care ADR Sud-Vest Oltenia este Organism Intermediar.
Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia va deveni Autoritate de Management pentru implementarea, la nivelul regiunii, a Programului Operațional Regional 2021-2027 și a politicilor de dezvoltare regională, în concordanță cu obiectivele și prioritățile de dezvoltare ale României, precum și cu obiectivele Uniunii Europene în domeniul coeziunii economice și sociale. Totodată, ADR Sud-Vest Oltenia va continua să acționeze pentru dezvoltarea durabilă și echitabilă a regiunii, îmbunătățirea calității vieții și creșterea competitivității economiei regionale.
(P)
Emisiuni Recente
Articole similare
SEMIMARATONUL CRAIOVEI – EDIȚIA A VIII-A. ÎMPREUNĂ PENTRU COMUNITATE! Sâmbătă 17 octombrie 2026, ora 10.00
Oamenii au început să aducă schimbarea pozitivă în comunitățile lor prin sport. Evenimentele sportive de strângere de fonduri consolidează comunitățile și le oferă oamenilor ocazia să […]
Ce filme noi vedem la Cineplexx Craiova din 18 septembrie
PISICILE DE LA MUZEU 2: COMOARA DIN EGIPT (AG) GEN: Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie SINOPSIS: La doi ani după ce au salvat Mona Lisa, șoricelul Maurice […]
Film în Sat revine la Cernătești, pe 28 și 29 august. Concerte în aer liber, muzică tradițională, film, teatru, ateliere pentru copii și întâlniri cu artiștii. Intrarea este liberă.
Pe 28 și 29 august 2026, Film în Sat revine la Cernătești, județul Dolj, pentru două zile dedicate filmului, muzicii, teatrului, tradiției și întâlnirilor dintre artiști […]
Tradiţie, relaxare şi multă voie bună în comuna Cârcea de Sfânta Marie.
Localnici, dar şi mulţi vizitatori din alte localităţi au sărbătorit împreună ziua comunei, au jucat, au ascultat muzică, au socializat și s-au distrat. La spectacol au […]
Ce filme noi vedem la Cineplexx Craiova din 31 iulie
OMUL – PĂIANJEN: O NOUĂ ZI (AP12) GEN: Acţiune, Aventuri, Fantastic, SF DISTRIBUȚIE: Tom Holland, Zendaya, Sadie Sink, Jacob Batalon, Jon Bernthal, Mark Ruffalo SINOPSIS: În […]
Oferta educaţională a Universităţii din Craiova, iulie 2026
Universitatea din Craiova organizează admiterea la cele 12 facultăți din structura sa și oferă pregătire în 92 de programe de licență. Înscrierile se fac exclusiv online […]





