Procesul de ucidere din culpă in care este acuzat fostul ministru al Finanţelor, Daniel Chiţoiu, a avut astazi termen la Judecatoria din Piteşti. Dosarul a stat […]
Mihai Tavi Puținelu
CSM SLATINA S-A DESPĂRȚIT DE VICTORINA BORA
Echipa de handbal CSM Slatina a încheiat colaborarea cu antrenoarea Victorina Bora. Despărțirea s-a făcut pe cale amiabilă, a anunțat staff-ul echipei. În etapa următoare, echipa […]
ANCHETĂ LA MATERNITATE
Anchetă la Maternitatea Spitalului Județean din Drobeta-Turnu Severin, după ce un bebeluș a murit cu câteva zeci de minute înainte de a se fi născut. Este […]
MISIUNE EMOȚIONANTĂ A POMPIERILOR
Misiune emoționantă pentru pompierii din Mehedinți, care au salvat un câine dintr-o fântână de 13 metri adâncime. Stăpâna cățelușei a sunat la 112 și a cerut […]
ORAȘUL CU PROPRIETARI DE STRADĂ
Deși pare greu de imaginat, avem în Oltenia un oraș cu proprietari de stradă. Se întâmplă la Drobeta Turnu-Severin, acolo unde cetățeni care au moștenit sau […]
ATENŢIE LA ŢURŢURI!
S-a depus primul strat consistent de zăpadă din această iarnă. După o noapte cu temperaturi scăzute, astăzi s-a mai încălzit puţin, ceea ce face să crească […]
PROFITUL LEGUMICULTORILOR – ÎN FUNCŢIE DE VREME
În ultimele două luni am avut parte de vreme caldă, cu temperaturi care au depăşit chiar şi 20 de grade. Legumicultorii spun că în felul acesta […]
RISC DE AVALANȘĂ
În ultimele 24 de ore a nins puternic pe Transfagarasan și s-a așternut un strat nou de aproximativ 40 cm de zăpadă. Aceste imagini sunt filmate […]
MII DE OAMENI FĂRĂ APĂ ȘI CURENT
Situație disperată în nordul județului Argeș: mii de oameni sunt fără apă și electricitate încă de ieri. Motivul este arderea unui transformator electric la care angajații […]
ITALIAN PRINS CU UN PISTOL LETAL LA VAMĂ
Un cetățean italian a fost prins cu o armă în autoturism, la controlul vamal, de polițiștii de frontieră și vameșii din Mehedinți. Bărbatul de 67 de […]
INTERVIUL ZILEI-RESPONSABILIZAREA PROPRIETARILOR DE CÂINI
Sterilizarea câinilor alături de campanii de informare și de conștientizare a proprietarilor de patrupede să nu mai lase câinii liberi pe domeniul public sunt singura șansă […]
FCU- EVOLUȚIE EXCELENTĂ
FCU Craiova a defilat aseară în Liga I la fotbal. Oltenii au învins cu 5-0 Universitatea Cluj și au mutat astfel spectacolul din tribune pe teren, […]
INTERVIUL ZILEI – TG. JIU, CAPITALA TINERETULUI DIN ROMÂNIA
Este oficial! De astăzi, Tg. Jiu a devenit Capitala Tineretului din România. Primarul Marcel Romanescu a semnat parteneriatul și se dă startul a zeci de evenimente […]
POLUARE PE RÂUL ARGEȘ
Aproximativ 300 de litri de deşeuri petroliere au fost deversate în apa râului Argeş de patronul unui service auto. Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru […]
VISCOL PUTERNIC LA RÂNCA
Vremea rea s-a întors la munte. DN67C a fost închis până azi dimineată după ce viscolul a format troiene pe carosabil. Probleme și în Defileul Jiului […]
RING DE BOX ÎN FAŢA LICEULUI
S-au derulat scene violente, ieri după-amiază, în faţa Liceului Tehnologic Virgil Madgearu din Roşiorii de Vede, județul Teleorman. O elevă a unităţii şcolare şi o alta […]
PROFESOR ARESTAT PENTRU ACT SEXUAL CU O ELEVĂ
Un profesor din Gorj a fost arestat pentru 30 de zile după ce anchetatorii au probat că a întreținut relații sexuale cu o elevă în vârstă […]
INTERVIUL ZILEI – ÎNSCRIERI LA CURSURI GRATUITE DE ZBOR
România este singura țară din Europa care oferă gratuit licență de pilot tinerilor cu vârstă până în 23 de ani. Cursurile sunt organizate de Aeroclubul României, […]
VOLUMUL “NOAPTEA INOROGULUI” LANSAT LA SMARTOPIA
“Noaptea inorogului” se numește volumul de versuri lansat la Clubul de lectură Smartopia din Craiova, semnat de preotul Mircea Lucian Nincu. Poemele din volum vorbesc despre […]
LIBERI ÎN CURTEA ŞCOLII
Curtea şcolii este şansa unei copilării sănătoase. Astfel au gândit cei care au conceput şi aprobat legea potrivit căreia elevii vor avea acces gratuit în curțile […]
ATAC LA EDUCAȚIA ROMÂNILOR
Liceele și colegiile pedagogice nu vor mai avea specializarea de învățător, ci doar pe cea de educator-puericultor, potrivit proiectului Legii învățământului preuniversitar. Cadrele didactice din școlile […]
INTERVIUL ZILEI – MODIFICARE MAJORĂ ÎN EDUCAȚIE
Liceele pedagogice nu vor mai avea specializarea de educator-învățător, ci doar pe cea de educator-puericultor, potrivit unui proiect adus la Legea învățământului preuniversitar. Dacă modificarea va […]
GALA CULTURII
O manifestare deosebită a avut loc la Piteşti sub denumirea Gala Culturii Argeșene. Cei mai importanți oameni din cultură, valori tradiționale din zonă, au fost premiați […]
MITITELU CREDE CĂ VA CÂŞTIGA
Meciul dintre Sepsi şi FCU Craiova a fost interrupt în minutul 26 din cauza unor scandări xenofobe venite din sectorul rezervat oaspeţilor. Adrian Mititelu a declarat […]
ȘOFER DROGAT, URMĂRIT DE POLIȚIȘTI
Scene de filme polițiste pe drumurile din Mehedinți, unde un danez de origine siriană a gonit nu mai puțin de 45 de km, cu polițiștii de […]
NINSORI ȘI VISCOL ÎN TOATĂ ȚARA
Iarna și-a intrat în drepturi. Vremea s-a schimbat radical în toată țara, astfel că în mai multe regiuni am avut parte de un episod de iarnă […]
MIROS DE GAZ ÎN BLOC, LOCATARI EVACUAȚI
Panică noaptea trecută într-un bloc din Pitești. Mai multe echipaje de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență au fost solicitate din cauză că se simțea miros […]
DOSARE PENALE PENTRU VIOLENȚE ASUPRA ANIMALELOR
Polițiștii din Olt se confruntă cu o serie de cazuri de violență asupra animalelor. În cele mai multe aceștia s-au autosesizat după ce persoanele în cauză […]
BIROCRAȚIA ȘI LIPSA DE INFORMARE, PROBLEMELE FERMIERILOR
Birocrația și lipsa de informare, acestea sunt problemele pe care agricultorii din Mehedinți spun că le au în încercarea de a avea acces la banii europeni, […]
CRAIOVA, GAZDĂ PENTRU CEI MAI BUNI MATEMATICIENI
Calendarele olimpiadelor și concursurilor naționale în anul școlar 2022-2023 au fost publicate de Ministerul Educației. Craiova va găzdui anul acesta faza naţională a Olimpiadei de Matematică. Se […]





























