Memoria Locului – Casa Simian

Situat în zona centrală a orașului Râmnicu Vâlcea, imobilul care adăposteşte colecţia de artă a Muzeului Judeţean “Aurelian Sacerdoţeanu” se remarcă prin splendida combinaţie între stilurile  mediteranean, maur, florentin și venețian.

Casa a fost construită în 1940 ca reședință a familiei Simian după proiectul arhitectului Gheorghe Șimotta. Tița și Nae Simian nu au putut să se bucure în liniște de casa lor decât șase ani, pentru că instaurarea comunismului i-a alungat în Argentina. Au lăsat în Râmnicu Vâlcea case de patrimoniu și fabrici care au funcționat mulți ani după căderea comunismului, dar și amintirile lor despre viața pașnică pe care au trăit-o, în perioada interbelică, în orașul de sub poalele Dealului Capela.​


Despre Memoria locului

O emisiune care isi propune sa descopere poveştile ce stau încă ascunse în zidurile, uneori în ruină, ale culelor olteneşti, ale conacelor boiereşti, sau în lemnul vechilor biserici, dar și să îmbunătățească percepția publică asupra patrimoniului.



Emisiuni Recente


Articole similare