Zeci de vârstnici, mai ales din mediul rural, ajung, anual, victime ale incendiilor de locuințe. Neputincioși şi singuri aceștia nu își mai pot întreține singuri sobele, […]
Stiri
TREI PUNCTE MARI
SCM Craiova a produs surpriza etapei în Liga Florilor. Miercuri seară, formația lui Bogdan Burcea a reușit unul dintre cele mai bune meciuri ale sezonului și […]
BENZINĂRII SANCŢIONATE
Amenzi în valoare de 140.000 de lei au aplicat comisarii de la Protecţia Consumatorilor, în urma controalelor efectuate la staţiile peco din judeţul Dolj. În total, […]
CONDUCERE NOUĂ LA COLIBRI
Teatrul Colibri din Craiova şi-a schimbat conducerea. Noul manager, Georgiana Dinescu, este unul dintre actorii teatrului şi spune că nu va renunţa la scenă şi nici la […]
TIR CU CHERESTEA, RĂSTURNAT PE AUTOSTRADĂ
Un tir încărcat cu cherestea s-a răsturnat pe o bretea care face legătura între un drum național și autostrada A1 București Pitești. Soferul, un tânăr de […]
ADĂPOST CIVIL, LA SUBSOLUL PREFECTURII
Autoritățile din Gorj vor face curățenie în subsolul Prefecturii și vor să amenajeze zona ca adăpost civil. În prezent, subsolul este plin de documente, mobilier vechi, […]
TRANSPORT PUBLIC ÎNTRERUPT DIN LIPSĂ DE MOTORINĂ
Războiul din Ucraina aduce primele semnale ale unei posibile crize a combustibililor în România. Societățile de transport marfă și călători încep să aibă probleme în alimentarea […]
ZECI DE HECTARE VOR FI REÎMPĂDURITE
Luna plantării arborilor a debutat şi în Vâlcea. Pentru această primăvară, silvicultorii vâlceni şi-au propus să împădurească integral 33 de hectare de teren. De asemenea, pe […]
VACCINĂRI „LA CHIUVETĂ” ÎN MEHEDINŢI
Percheziții în Mehedinți într-un nou dosar privind vaccinarea „la chiuvetă”. Sunt vizaţi mai mulţi medici şi asistenți medicali, acuzați că luau mită între 150 și 300 […]
VREA CETĂȚENIA ROMÂNĂ
Portarul Universităţii Craiova, Mirko Pigliacelli, a declarat că a făcut deja demersurile pentru a primi cetăţenie română şi speră să poată evolua pentru naţionala tricoloră. Goalkeeperul […]
DROBETA –TURNU SEVERIN, ÎN FRIG
Drobeta-Turnu-Severin a rămas, de astăzi, fără căldură. Deși suntem la jumătatea lunii martie, iar noaptea temperaturile au scăzut sub minus 6 grade Celsius, reprezentanții furnizorului de […]
CENTRE DE VACCINARE, ÎNCHISE
Interesul tot mai scăzut pentru vaccinarea anti-Covid determină autoritățile să închidă centrele de imunizare. Cheltuielile cu personalul medical și întreținerea spaţiilor nu se mai justifică în […]
POLIȚIȘTII DOLJENI SE PERFECŢIONEAZĂ
Poliţistii doljeni participă la un amplu program de pregătire. Oamenii legii sunt instruţi în patru domenii de bază. E vorba de pregătire fizică şi autoapărare, pregătire […]
ENERGETICIENII, ÎN STRADĂ
Angajații termocentralelor Craiova II, Ișalnița și Turceni au ieşit din nou în stradă. Oamenii au protestat ieri după amiază în faţa Prefecturii Dolj, cerând ca legea […]
BĂRBAT GĂSIT MORT PE MARGINEA UNUI DRUM
Misiune dificilă pentru polițiști care trebuie să rezolve misterul morții unui bărbat, găsit fără suflare pe marginea unui drum național, aseară, în Mehedinți. Ipoteza luată în […]
AU NEVOIE DE VICTORIE
Echipa feminină de handbal SCM Craiova a pierdut în etapa trecută în deplasare la Zalău și situația din clasament s-a complicat. Oltencele se află pe locul […]
CARNEA DE MIEL, MAI SCUMPĂ
Carnea de miel va fi mai scumpă ca niciodată, anul acesta, spun crescătorii de oi din Mehedinți. Într-un județ în care prețul era sub media pe […]
INTERVIUL ZILEI – CRISTINA GHENEA
O nouă campanie de promovare a căinilor fără stăpân care se află în Adăpostul Breasta. De data aceasta, SC Salubritate SRL Craiova în parteneriat cu Biblioteca […]
CATALOGUL VIRTUAL
Catalogul clasic începe încet-încet să devină istorie. Din ce în ce mai multe unităţi de învăţământ din ţară l-au înlocuit cu catalogul electronic. Şi în Craiova […]
ȘCOLILE DE MESERII, TOT MAI CĂUTATE
Tot mai mulți adolescenți din Vâlcea optează pentru școala profesională datorită beneficiilor pe care le au. Pe timpul celor trei ani de profesională, elevii au posibilitatea […]
A ÎNCEPUT RECENSĂMÂNTUL POPULAȚIEI
Astăzi a început recensământul populaţiei în România. Prima etapă a debutat cu autorecenzarea. Mai bine spus, fiecare dintre noi poate intra pe platforma online unde poate […]
ARBITRII AU DECIS CÂŞTIGĂTOAREA CUPEI
Arcada Galaţi a câştigat Cupa României la volei masculin după ce au învins în finală pe Steaua, cu 3-0. În semifinale însă, moldovenii au trecut greu […]
FORD CRAIOVA, PRELUATĂ DE PARTENERUL TURC
Ford Craiova va fi preluată de partenerul turc, care este cel mai mare producător de vehicule comerciale din Europa. În același timp, Ford anunță astăzi că modelul […]
PREGĂTIRI PENTRU PRIMELE RECOLTE
E forfotă în solarii. Legumicultorii din Vâlcea au început să pregătească culturile de primăvară. Ceapa verde a răsărit deja, iar răsadurile de salată sunt transplantate acum din ghivece […]
ÎNCĂ DE SCHIAZĂ LA RÂNCA
Suntem la mijlocul lui martie, dar, la munte, atmosfera nu este deloc de primăvară. La cota 1.700, peisajul este de iarnă în toată regula. Încă se […]
VREI SĂ FII VEDETĂ LA TVR?
Echipa emisiunii “Vedeta populară”continuă întâlnirile cu iubitorii folclorului românesc care doresc să se afirme. La Craiova avut loc o nouă preselecție la care s-au prezentat zeci de […]
HOTEL PUS LA DISPOZIȚIA REFUGIAȚILOR
Un hotel de patru stele a fost pus la dispoziția refugiaților ucraineni ce vor ajunge la Târgu Jiu. Hotelul dispune de 80 de camere și se […]
ULTIMELE PREGĂTIRI PENTRU AUTORECENZARE
În aceste zile se pun la punct ultimele amănunte legate de desfășurarea recensământului populației și al locuințelor. Acesta se va desfășura în premieră prin două metode: […]
INTERVIUL ZILEI
Recensămantul populației începe luni cu autorecenzarea, o premieră în statistica românească! Această etapă are loc în perioada 14 martie -15 mai, şi se poate face de […]
PRIMELE ROȘII OLTENEȘTI, ÎN PIEȚE ÎNAINTE DE PAȘTE
Mii de legumicultori olteni s-au înscris până acum în Programul ,,Tomata”. Ei susțin că modificările aduse de actualul ocupant al fotoliului de ministru sunt binevenite și […]