ACCIDENT CU MAȘINA DE POLIȚIE

O autospecială a Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți a fost implicată seara trecută într-un accident de circulație, la Drobeta-Turnu-Severin. Polițiștii se aflau în patrulare, pe cel […]

DECIȘI SĂ ÎNVINGĂ LIDERA

Universitatea Craiova își joacă la malul mării poate ultima șansă la câștigarea titlului în acest sezon. Oltenii joacă împotriva liderei clasamentului, Farul Constanța, și nici un […]

„40 DE ANI DE NEUITARE”

Amza Pellea ar fi implinit astăzi 92 de ani. Unul dintre cei mai apreciați actori români și “ambasadorul” Olteniei a fost omagiat astăzi la Băilești, orașul […]

ELEV AGRESAT DE COLEGI

În caz de urgență, apelați numărul Telverde destinat victimelor violenței domestice-0800.500.333, linie telefonică gratuită Caz revoltător la o școală din județul Argeș. Un elev a fost […]

PESAH – PAŞTELE EVREIESC

Evreii sărbătoresc Pesahul sau Paştele evreiesc. Sărbătoarea este una a libertăţii şi a primăverii şi aduce alături de membrii comunităţii şi reprezentanţi ai altor culte religioase. […]

PROIECTE LA ZI

Servicii medicale gratuite, oferite în cadrul unei caravane mobile şi demararea unui proiect de iniţiativă legislativă pentru sancţionarea celor care deţin funcții publice sau de demnitate […]

TRAFIC PARALIZAT DE PROTESTUL FERMIERILOR

Fermierii mari din Olt și-au scos astăzi utilajele agricole pe străzile Slatinei în cadrul unei acțiuni de protest intitulată ,,Opriți tranzitul fără control al cerealelor din […]

RISCĂ SĂ REPETE ANUL

Două eleve, surori, dintr-o localitate din Dolj, sunt în pericol să repete clasa, după ce conducerea şcolii nu a depus actele necesare pentru echivalarea studiilor fetelor, […]

SĂNDOI, MULŢUMIT DE REZULTATE

Emil Săndoi, antrenorul naţionalei României U21, s-a declarat mulţumit de evoluţia jucătorilor săi din amicalele cu Portugalia şi Germania. El crede că la Campionatul European din […]

SUSPECTAȚI DE PROXENETISM

Descinderi ale ofițerilor de la Crimă Organizată din Mehedinți în această dimineață la locuințele unor proxeneți suspectați de exploatarea unor minore, în scopuri sexuale. Oamenii legii […]

NOI INVESTIȚII LA SPITALUL JUDEȚEAN SLATINA

Ambulatoriul Spitalului Județean de Urgență Slatina va fi reabilitat și modernizat în perioada următoare cu ajutorul fondurilor europene accesate de Consiliul Județean Olt. Aleșii olteni au […]

AJUTOARELE DE LA STAT, CĂRATE CU TAXIUL

Situație revoltătoare în muncipiul Târgu Jiu. Astăzi a început distribuirea ajutoarelor de la Uniunea Europeană. Pachetele sunt acordate persoanelor nevoiașe și conțin alimente de bază. Beneficiarii […]

MICII MATEMATICIENI AI CRAIOVEI

Opt elevi ai Colegiului Național „Carol I” din Craiova s-au calificat la Etapa Națională a Olimpiadei de Matematică. Liceul are deja o tradiţie în ceea ce […]

PÂRTII PREGĂTITE LA RÂNCA

Vești bune pentru iubitorii de schi! Este iarnă în toată regula în Gorj. La Rânca a nins abundent, iar cabanierii anunță că pârtiile sunt pregătite și […]

173 DE ANI DE JANDARMERIE

Jandarmeria Română aniversează astăzi 173 de ani de la înfiinţare. Cu această ocazie Muzeul Olteniei Craiova a vernisat o expoziţie intinerantă intitulată „Jandarmeria Română 1850 – […]

“PHOENIX – POVESTEA”

Filmul „Phoenix – Povestea” îşi continuă turneul naţional de promovare şi în acest an după succesul avut anul trecut. Recent a fost şi la Craiova, ocazie […]