Orașul vâlcean Horezu găzduieste zilele acestea cea de a 51–a ediție a “Cocosului de Hurez”, cel mai mare târg de ceramică din România. Turiştii sunt aşteptaţi […]
Stiri
ALIMENTAȚIA SĂNĂTOASĂ – REGULI DE BAZĂ
O dietă potrivită nu înseamnă consumul moderat de alimente, doar pentru a nu acumula kilograme în plus, ci o alimentație echilibrată, care se bazează pe hrană […]
ACOPERIȘURI CĂZUTE, FEMEIE LUATĂ DE VIITURĂ
Aflat sub cod portocaliu de vremea rea, județul Mehedinți a fost lovit pentru circa 30 de minute de o furtună cu vânt puternic, grindină și ploaie […]
SPECTACOLUL “OLTENIA FRUMOASĂ” I-A BUCURAT PE CRAIOVENI
Sute de craioveni și nu numai s-au adunat aseară în Piața Mihai Viteazul la Zilele Craiovei. Spectacolul “Oltenia frumoasă” i-a reunit pe unii dintre cei mai […]
START DE SEZON LA BĂILE GOVORA
La Băile Govora, localnicii au sărbătorit începutul sezonului balnear, aşa cum se obişnuia în perioada interbelică, poate cea mai frumoasă pagină din istoria acestei staţiuni vâlcene, […]
PEDALĂ ÎN BĂNIE 2023
Peste 300 de ciclişti au pedalat prin pădurile şi pe drumurile din Leamna. Cel mai scurt traseu a fost cel pentru copiii trecuţi de 11 ani, […]
INTERVIUL ZILEI – ABORDAREA MULTIDISCIPLINARĂ ÎN STOMATOLOGIE
Unii dintre cei mai buni specialişti în stomatologie din România s-au aflat pentru câteva zile la Craiova. La Congresul Național “Stoma Links” al Facultății de Medicină […]
FESTIVALUL DE LITERATURĂ TRANSDANUBIANĂ
Peste 30 de scriitori din toate zonele ţării şi-au dat întâlnire la Craiova la cea de-a III-a ediţie a Festivalului de Literatură Transdanubiană. Evenimentul este organizat […]
CRAIOVENII AU FOST CU OCHII PE CER
Mii de craioveni au fost martorii celui mai mare spectacol aviatic din Oltenia. Craiova air Show a ridicat privirile celor mici, dar şi celor mari spre […]
GRAS ȘI FRUMOS NU ÎNSEAMNĂ SĂNĂTOS
Adoptarea unei diete echilibrate nu înseamnă regim alimentar, ci este o metodă prin care ne putem îmbunătăți starea de sănătate. Consumarea regulată a fructelor și legumelor, […]
HOTELURI PLINE LA BĂILE HERCULANE
Sute de turiști au ajuns pentru această mini-vacanță la Băile Herculane, unde pentru prima dată în acest an, hotelurile au vândut toate locurile de cazare. Pentru […]
CFR MERGE ÎN CONFERENCE LEAGUE
CFR Cluj a învins-o pe FCU Craiova, scor 1-0 după prelungiri, după 0-0 în timpul regulamentar, și s-a calificat în preliminariile Conference League. Meciul a fost […]
INTERVIUL ZILEI – SHOW AVIATIC
Craiovenii sunt așteptați, mâine, de la ora 10:00, pe Aeroportul Internațional Craiova, la cel mai mare spectacol aviatic din Oltenia, organizat în cadrul zilelor orașului. Spectatorii […]
SKIRT BIKE-PRIMA EDIȚIE
Prima ediţie de Skirt Bike din acest an din Craiova a reunit reprezentantele sexului frumos într-o demonstraţie de graţie şi libertate. Evenimentul a fost organizat pentru […]
“PĂTURA CARE CITEȘTE”
Centrul Craiovei s-a transformat, aseară, într-o imensă sală de lectură în aer liber. Pajiştea verde din spatele statuii „Mihai Viteazu” a fost acoperită cu pături, pe […]
ÎNSCRIEREA LA BAC, PERTURBATĂ DE GREVA CADRELOR DIDACTICE
Numărul absolvenților de liceu care s-au înscris pentru susținerea examenului de bacalaureat este extrem de mic, la nivelul județului Olt. Situația nu se datorează elevilor, ci […]
FESTIVALUL INTERNAŢIONAL „ALEXANDRU MACEDONSKI”
Astăzi a început la Craiova a V-a ediţie a Festivalului Internaţional „Alexandru Macedonski”. Timp de două zile renumiţi oameni de cultură din ţară şi străinătate participă […]
A ÎNCEPUT CAMPIONATUL MONDIAL AL CÂINILOR DE SALVARE
Cel mai mare eveniment mondial chinologic de salvare a început ieri la Craiova. Deschiderea oficială a Campionatului Mondial al Câinilor de Salvare a avut loc aseară […]
PARCUL TINERETULUI, TĂRÂMUL COPILĂRIEI
Mii de copii din Slatina, dar și din localitățile limitrofe au luat cu asalt Parcul Tineretului din municipiu, transformat în Tărâmul copilăriei de către autoritățile locale. […]
INUNDAȚII DE PROPORȚII ÎN GORJ
Viiturile au creat inundații seara trecută în mai multe județe din țară. Una dintre cele mai afectate localități este comuna Aninoasa din Gorj. Peste 50 de […]
AUR ŞI-A FĂCUT CUNOSCUTĂ OFERTA POLITICĂ
AUR a plecat prin țară pentru a face cunoscută oferta politică a formațiunii. Reprezentanţii Alianţei pentru Unirea Românilor au ajuns aseară la Craiova pentru a lansa […]
„COPIII, LUMINĂ PE SIMEZE CRAIOVENE“
Copiii au adus lumină pe simezele craiovene. Mai bine de 100 de tablouri pictate pe pânză de copii din Craiova, Constanţa, Sebeş şi Timişoara se află […]
’’COPILĂRIA ÎN CULORI’’
O zi plină de bucurie și emoții pentru copiii care trec prin momente dificile și care merită toată dragostea și susținerea noastră. În spiritul celebrării zilei […]
SE FURĂ CA-N CODRU… PE DRUM
S-au furat băncile, iar separatoarele de sens pentru pistele de bicicletă sunt distruse pe anumite porţiuni! Se întâmplă pe Drumul Judeţean 703 G din Vâlcea, inaugurat […]
ZIUA COPILULUI LA PITEŞTI
Ziua copilului a fost sărbătorită și la Pitești. Deși n-a fost soare și chiar norii s-au scuturat de câteva ori, nici părinții și nici copiii nu […]
ȘEDINȚĂ SOLEMNĂ
Şedinţă solemnă a Consiliului local Craiova, organizată în cadrul Zilelor oraşului. Şapte componenţi ai echipei de fotbal care a obţinut primul titlu de campioană au fost […]
INTERVIUL ZILEI – CRAIOVA, ÎN SĂRBĂTOARE
S-a dat start zilelor Craiovei. De astăzi și până pe 5 iunie, Craiova îmbracă haine de sărbătoare. Concerte, show aviatic, Food Truck Festival, ExpoFlora, festival de […]