Peste 30 de scriitori din toate zonele ţării şi-au dat întâlnire la Craiova la cea de-a III-a ediţie a Festivalului de Literatură Transdanubiană. Evenimentul este organizat de Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” şi Muzeul Cărţii şi Exilului Românesc, cu sprijinul Consiliului Judeţean Dolj.
Alte stiri din data: 3 iunie 2023
SPECTACOLUL “OLTENIA FRUMOASĂ” I-A BUCURAT PE CRAIOVENI
Sute de craioveni și nu numai s-au adunat aseară în Piața Mihai Viteazul la Zilele Craiovei. Spectacolul “Oltenia frumoasă” i-a reunit pe unii dintre cei mai […]
START DE SEZON LA BĂILE GOVORA
La Băile Govora, localnicii au sărbătorit începutul sezonului balnear, aşa cum se obişnuia în perioada interbelică, poate cea mai frumoasă pagină din istoria acestei staţiuni vâlcene, […]
PEDALĂ ÎN BĂNIE 2023
Peste 300 de ciclişti au pedalat prin pădurile şi pe drumurile din Leamna. Cel mai scurt traseu a fost cel pentru copiii trecuţi de 11 ani, […]
INTERVIUL ZILEI – ABORDAREA MULTIDISCIPLINARĂ ÎN STOMATOLOGIE
Unii dintre cei mai buni specialişti în stomatologie din România s-au aflat pentru câteva zile la Craiova. La Congresul Național “Stoma Links” al Facultății de Medicină […]
CRAIOVENII AU FOST CU OCHII PE CER
Mii de craioveni au fost martorii celui mai mare spectacol aviatic din Oltenia. Craiova air Show a ridicat privirile celor mici, dar şi celor mari spre […]
GRAS ȘI FRUMOS NU ÎNSEAMNĂ SĂNĂTOS
Adoptarea unei diete echilibrate nu înseamnă regim alimentar, ci este o metodă prin care ne putem îmbunătăți starea de sănătate. Consumarea regulată a fructelor și legumelor, […]
HOTELURI PLINE LA BĂILE HERCULANE
Sute de turiști au ajuns pentru această mini-vacanță la Băile Herculane, unde pentru prima dată în acest an, hotelurile au vândut toate locurile de cazare. Pentru […]
Ultimele stiri:
REFUZUL I-A ADUS DOSAR PENAL
Pentru că a refuzat să accepte recoltarea de probe biologice un bărbat din Craiova a ajuns în arestul poliției. El are și dosar penal după ce […]
OLIMPICII DE LA “ELIADE” AU FOST PREMIAȚI
Festivitatea de premiere a elevilor și profesorilor de la Școala Gimnazială “Mircea Eliade” a transformat Aula Magna a Facultății de Drept din Craiova într-un pol al […]
ȘARPE DESCOPERIT ÎN BUCĂTĂRIA DE VARĂ
Un șarpe de aproape un metru și jumătate și-a făcut apariția în bucătăria de vară a unei familii din comuna Stoenești, județul Olt. Proprietarii au cerut […]
A GĂSIT BANI ȘI I-A RESTITUIT
Într-o spălătorie auto din Craiova un cetățean a identificat o borsetă cu acte și o sumă considerabilă de bani, a solicitat imediat ajutorul polițiștilor pentru a […]
ALTĂ ALARMĂ CU COLET SUSPECT
Altă alarmă cu colet suspect nu județul Argeș. După verificări s-a descoperit ca este vorba despre un sac se aflau documente, o ștampilă și un telefon. […]
ATACATĂ DE URS
Cel puțin patru persoane au avut de-a face cu urșii în ultima zi pe Transfăgărășan. Cel mai grav este cazul unei femei din Germania care a […]
INTERVIUL ZILEI – VACANȚE BINE CALCULATE
Românii devin mult mai calculați când vine vorba de concedii. Incertitudinea economică, scumpirile din ultima perioadă și criza combustibilului îi determină pe turiști să își analizeze […]
LOVITURĂ PENTRU ADRIAN MITITELU LA CEDO
Lovitură de proporții pentru Adrian Mititelu în instanțele internaționale. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat o decizie crucială în procesul intentat de omul de afaceri […]
MODIFICĂRI PE DRUMURILE EXPRES
Au apărut modificări pe Drumurile Expres din România: benzi de urgență și amenajarea unor alveole dedicate staționării de urgență a autovehiculelor. Prin aceste schimbări, CNAIR vrea […]
PERCHEZIȚII LA MAFIA DEȘEURILOR
Deșeuri periculoase îngropate sub paravanul unor acte false și comisari de mediu care închideau ochii în schimbul unor sume uriașe de bani. Este tabloul sumbru al […]
















