Dacă Moș Nicolae a profitat de acest weekend pentru a-și umple sacul cu jucăriile pe care cei mici și le doresc, și Cristi Cherlea, ajutorul Moșului, îl ajută în această perioadă, să păstreze tradiția. Bărbatul, care are un atelier într-o comună din Teleorman, creează manual nuielușe pe care Moșul le va pune, în această noapte, în ghetuțele copiilor cuminți.
Ajutorul lui Moș Nicolae realizează, cu migală, în această perioadă, nuielușe colorate și frumos ornate, care vor ajunge în ghetuțele copiilor. Potrivit tradiției, Sfântul Nicolae îi pedepsea pe cei care se abăteau de la dreapta credință lovindu-i cu nuiaua peste mâini. Tot tradiţia spune că nuieluşa cu care este lovit neascultătorul trebuie să fie de măr, iar dacă aceasta, pusă în apă, va înflori până la Crăciun, înseamnă că sfântul “a mijlocit” iertarea celui care a fost lovit. De aceea, materialele pe care Cristi le folosește în realizarea nuielușelor sunt strânse de el, de-a lungul anului.
Cristi are 20 de ani și a început să confecționeze nuielușe dar și alte ornamente specifice sărbătorilor de iarnă încă din timpul liceului. De doi ani, însă, pasiunea sa a devenit un mod de viață.
În felul acesta, Cristi duce mai departe tradiția populară românească și îi ajută pe cei mici și cei mari deopotrivă să aibă instrumentele necesare oricărui român care merge la colindat, în această perioadă a anului, sorcove și stele.
Pentru ca toate ornamentele specifice Sărbătorilor de iarnă să fie gata la timp, Cristi începe să lucreze încă din vară.