Caz incredibil în Mehedinți, unde o școală a fost amendată cu o sumă exorbitantă pentru muncă la negru. Inspectorii ITM au făcut un control la un liceu din Baia de Aramă, unde au găsit 57 de profesori pentru care contractele la plata cu ora au fost înregistrate în platforma REGES cu întârziere. 600.000 de lei este sancțiunea pe care a primit-o instituția de învățământ, sumă pe care a contestat-o și așteaptă acum decizia instanței de judecată.
Inspectorii ITM au declanșat controlul în urma unei sesizări și au găsit nereguli importante. 57 de profesori care prestau activitate la plata cu ora din 4 și din 7 septembrie, au fost înregistrați în registrul de evidență a salariaților abia în 21 septembrie, ceea ce contravine legislației în vigoare. Aceasta obligă angajatorul la înregistrarea contractului de muncă în ziua anterioară începerii activități.
Reprezentanții Inspectoratului Școlar consideră amenda mult prea mare. De altfel, actuala conducere a liceului a contestat amenda în instanță.
Mandatul directoarei responsabile de această situație a încetat între timp. Contactată telefonic, aceasta a declarat că nu dorește să își exprime punctul de vedere cu privire la sancțiunea primită de școală.















