Anchetă la Maternitatea Spitalului Județean din Drobeta-Turnu Severin, după ce un bebeluș a murit cu câteva zeci de minute înainte de a se fi născut. Este vorba de copilul a doi tineri din localitatea Strehaia, care au depus plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Drobeta- Turnu Severin și la Colegiul Medicilor și au cerut anchetarea morții suspecte a copilului chiar în maternitate, acolo unde mama trebuia să fie sub supravegherea medicilor.
Tânăra a ajuns la Maternitatea Spitalului Județean luni dimineață, adusă de soțul său, pentru că avea contracții. Bărbatul spune că în timpul sarcinii totul a decurs normal, iar fetița era bine. După ce s-a internat, niciun medic nu i-a spus mamei că ar putea avea probleme cu copilul, deși avea dureri, contracții și sângerări. La un moment dat, medicii chiar ar fi pregătit-o pentru naștere, dar au întors-o din fața sălii de operație, explicându-i că va naște în dimineața de 7 februarie, atunci când doctorița care o asistase în timpul sarcinii urma să intre de gardă. Ulterior, tânăra și-a sunat soțul și i-a transmis că i se spusese că bebelușul a decedat.
Femeia a fost externată în cursul acestei zile, dar copilul a rămas la Serviciul de Medicină Legală, pentru că medicii urmează să stabilească care sunt cauzele morții subite a bebelușului. Tatăl a depus plângere la Colegiul Medicilor, iar reprezentanții spitalului au declarat o anchetă internă.
Familia a depus plângere și la Parchetul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, unde deocamdată se fac cercetări pentru abuz în serviciu, urmând ca încadrarea să fie schimbată, în funcție de rezultatul necropsiei și al cercetărilor.
Dacă se va dovedi că este vorba de o eroare medicală, dincolo de faptul că pot răspunde penal, medicii care nu au intervenit la timp riscă chiar să nu mai poată profesa, dacă își vor pierde dreptul de liberă practică.