Evreii din Craiova sărbătoresc Anul Nou. Denumit şi “capul anului”, acesta deschide ciclul celor mai importante sărbători evreieşti, fiind urmat la numai zece zile de cea mai mare sărbătoare evreiască, Yom Kippur sau ziua pocăinţei. În aceste zile se mănâncă în primul rând măr înmuiat în miere pentru a avea un an dulce. Respectând tradiţia, membrii comunităţii şi nu numai au venit la Sinagoga din Craiova pentru a celebra evenimentul.
Oriunde s-ar afla în lume, evreii respectă cu sfinţenie tradiţiile de an nou iudaic, cunoscut sub numele de Rosh Hashannah. Unul dintre obiceiurile anului nou evreiesc este suflatul intr-un corn de berbec, sunet ce simbolizează trezirea poporului şi meditarea asupra faptelor sale din trecut.
Sărbătoarea înseamnă pentru poporul evreu şi două zile de rugăciune. Conform calendarului iudaic, anul care a început poartă cifra de 5782. Anul Nou evreiesc nu are o dată fixă, schimbându-se după apariţia astrală a lunii. În tradiţia iudaică Rosh Hashanah deschide seria sărbătorilor de toamnă, care se va încheia cu o altă mare sărbătoare, Ziua Pocăinţei.
Alte stiri din data: 7 septembrie 2021
ȘANSA A DOUA LA TITLU
Universitatea Craiova a câștigat ultimele două partide în Liga I la fotbal și speranțele suporterilor olteni ca favoriții să câștige titlul s-au reaprins. Oltenii nu au […]
JANDARM LA DATORIE
Un jandarm doljean, aflat în timpul liber, a sărit în ajutorul victimelor unui accident de circulaţie. Autoturismul cu care aceştia se răsturnaseră era în flăcări, iar […]
PESTA PORCINĂ AFRICANĂ LA O NOUĂ FERMĂ DIN OLT
Pesta porcină africană se răspândeşte la tot mai multe ferme din Olt. Autoritățile au declarat un nou focar la o exploatație comercială. Peste 37.000 de animale […]
PREGĂTIRI ÎN SPITALE PENTRU VALUL 4 AL PANDEMIEI
Numărul cazurilor de olteni infectați crește de la o zi la alta. În acest moment, în spitalele din judeţ unitățile din Olt numărul pacienţilor a ajuns […]
TIR SUSPENDAT, ŞOFER BLOCAT ÎN CABINĂ
Un grav accident de circulaţie a avut loc, în această dimineaţă, la ieşire din localitatea Orşova spre Drobeta Turnu Severin. Un tir s-a răsturnat în afara părții […]
BECHET – ÎN SCENARIUL ROŞU
Prima localitate din Dolj care a intrat în scenariul roşu este oraşul Bechet. Măsurile au fost luate de autorităţi după ce a crescut alarmant numărul cazurilor de […]
PRIMII PAŞI PENTRU REABILITAREA DN 7D
Veşti bune pentru mii de vâlceni care locuiesc în nordul judeţului. Drumul care traversează localităţile Câineni, Boişoara, Titeşti şi Perişani va fi reabilitat până la limita […]
SE PREGĂTESC PENTRU ÎNCEPEREA ȘCOLII
A rămas mai puțin de o săptămână până când va începe școala, iar elevii vor reveni în bănci. Este forfotă mare în unitățile de învâțământ pentru […]
Ultimele stiri:
„BANDA DESENATĂ BELGIANĂ ÎN ROMÂNIA”
Universul celebrelor benzi desenate belgiene ajunge la Craiova. Alianța Franceză găzduiește de săptămâna aceasta o expoziție inedită, care reunește unele dintre cele mai cunoscute serii francofone […]
CAMPIONATELE BALCANICE MASTERS LA CRAIOVA
Cea de-a 35-a ediție a Campionatelor Balcanice Masters în Aer Liber se desfăşoară în premieră la Craiova. Aproape 800 de sportivi din 17 ţări, cu vârste […]
CENTRU MODERN DE RECUPERARE MEDICALĂ LA GOVORA
Un centru modern de recuperare medicală și tratament balnear va fi realizat în stațiunea Băile Govora, iar în prima parte a anului viitor urmează să își […]
CERCETAT PENTRU TRAFIC DE MINORI
Un tânăr de 22 de ani din județul Dolj este cercetat pentru trafic de minori. Vă amintim că în cazul unui abuz sau exploatarea a copiilor […]
DOSAR PENAL PENTRU PROFANARE DE MORMINTE
Descoperire macabră în Cimitirul Strehareți din Slatina. Vă atenâionăm că urmează informaâii care vă pot afecta emoțional! Mai mulți saci în care se aflau oseminte au […]
ÎNSCRIERI PENTRU VIITORII JANDARMI
Inspectoratul de Jandarmi Județean Olt anunță deschiderea sesiunii de admitere în școlile militare de subofițeri jandarmi pentru perioada septembrie-decembrie 2026. Înscrierea se face exclusiv online. Jandarmeria […]
INTERVIUL ZILEI – ÎNCEPE PERIOADA INFECȚIILOR RESPIRATORII
Revenirea copiilor la școală crește riscul virozelor respiratorii. Gripa, viroze sau bronșite sunt frecvente în rândul celor mici, mai ales atunci când sunt oscilații de temperatură. […]
MAȘINI ARSE ÎN TRAFIC
Două mașini au ars ca niște torțe după ce li s-a scurs combustibil pe elementele incandescente ale motoarelor. Ambele incidente au fost în județul Argeș și, […]
TRAFICANȚI REȚINUȚI LA CRAIOVA
O grupare suspectată că ar fi traficat cocaină în Craiova a fost destructurată de polițiștii de la Combaterea Criminalității Organizate și procurorii DIICOT. Trei persoane, două […]
TROTINETELE ELECTRICE, ÎN ATENȚIA POLIȚIȘTILOR
Trotinetele electrice au devenit un mijloc de transport tot mai folosit, inclusiv de tineri. Odată cu numărul tot mai mare de utilizatori, polițiștii atrag atenția și […]

















